Mișcarea de Rezistență Națională, fără mesaje naționale. Ce șanse are rezistența antioligarhică de la Chișinău

Mișcarea de Rezistență Națională

La 1 iulie, protestul antioligarhic din Piața Marii Adunări Naționale adopta o rezoluție, prin care cerea validarea mandatului de primar al Chișinăului al lui Andrei Năstase, renunțarea guvernării la votul mixt și revenirea la cel proporțional dar și demiterea și tragerea la răspundere a judecătorilor care au invalidat mandatul lui Năstase.

În cazul, în care revendicările nu vor fi îndeplinite în cadrul actualei sesiuni parlamentare, în localitățile țării, precum și în diasporă, comitetele locale și regionale ale Mișcării de Rezistență Națională vor întreprinde acțiuni pașnice de nesupunere civică împotriva dictaturii, care decurg din preambulul Declarației Universale a Drepturilor Omului, cum ar fi greve colective și individuale, proteste permanente în fața Parlamentului și Guvernului, blocarea tuturor instituțiilor capturate de nivel central și local, precum și a căilor de acces către acestea.

libris.ro
Atât cerințele cât și acțiunile preconizate în caz de neîndeplinire a lor de către autorități sunt raționale. Nu a mai rămas altă cale pentru cetățeni de a decide ceva în statul Republica Moldova după anularea mandatului de primar al lui Andrei Năstase, ales în urma unor alegeri libere și democratice. Mesajul clar, transmis de către putere oamenilor odată cu invalidarea este că votul lor nu mai contează. Și asta, în timp ce țara este condusă de un partid, care în alegerile parlamentare anterioare a obținut 15,8% din voturi însă, prin coruperea deputaților din alte fracțiuni, a ajuns să dețină majoritatea parlamentară. Majoritate, care a gestionat țara de așa o natură încât, până în prezent, nu au fost găsiți vinovații furtului unui miliard de dolari din sistemul bancar moldovenesc, iar principalul suspect, Ilan Shor chiar a devenit primar de municipiu și își sporește șansele să ajungă cu partidul său în următorul Parlament. Și asta, sub privirile impasibile ale justiției, care a fost principalul protagonist în cazul invalidării mandatului lui Năstase. Această stare de fapt chiar a condus la un punct de vedere generalizat, potrivit căruia chiar actuala guvernare în frunte cu președintele Partidului Democrat ar fi beneficiarii actualei stări de fapt iar pentru a se menține la putere aceștia sunt gata la orice, chiar la anularea votului legitim al cetățenilor.

Toate aceste evenimente nu pot să nu trezească indignarea celei mai conștiente părți a populației. Rămâne doar ca furia populară să fie îndreptată pe un făgaș constructiv pentru ca, prin mijloace pașnice, regimul de la Chișinău să fie dat jos.

Este însă sub semnul întrebării capacitatea Mișcării de Rezistență Națională de a duce la bun sfârșit aceste obiective. Va putea oare aceasta să atragă de partea sa majoritatea populației, care să revendice la unison aceleași cerințe?

Se aud tot mai multe voci, care constată că, după cum evoluează lucrurile, există mari îndoieli în această privință.

Mișcarea de Rezistență Națională a fost creată de către două cele mai importante partide de opoziție, Partidul Demnitate și Adevăr al lui Andrei Năstase și Partidul Acțiune și Solidaritate al Maiei Sandu dar şi de Partidul Liberal Democrat, fost la guvernare până în 2015 inclusiv, compromis însă din această cauză şi fără susţinere populară. La aceste partide s-au mai alăturat câţiva activişti civici şi lideri de opinie, prea puţini însă pentru a putea atrage într-o mişcare de amploare tot publicul, care înţelege rostul democraţiei şi care ar fi gata să lupte pentru drepturile sale.

Cei mai mari absenţi aici sunt personalităţile şi liderii de opinie unionişti, acei care au fost în prima linie a luptei pentru democratizarea Republica Moldova încă de la începuturile mişcării de eliberare naţională. Din punct de vedere istoric, În Republica Moldova, mișcarea de eliberare națională, creată în jurul mesajului unionist era legată indisolubil de mișcarea pentru democrație. Primele  revendicări ale mișcării democratice de la sfârșitul anilor 80 ai secolului trecut, erau cele de renaștere națională și de reparare a consecințelor pactului Molotov-Ribentrop, care a dat undă verde ocupării Basarabiei în anul 1940 de către Uniunea Sovietică.

Iată că liderii protestelor antioligarhice și pentru democrație  din prezent au decis să scoată din ecuație mesajul unionist și revendicările de ordin național.

Chiar dacă pe scena protestului din 1 iulie au fost prezenţi unii vorbitori, care şi-au exprimat anterior viziunile unioniste, de această dată ei au evitat cu foarte mare prudenţă mesajul unionist.

Pe de altă parte, au existat apeluri în limba rusă către minorităţile etnice, care sunt chemate să se alăture protestului deoarece abuzurile puterii îi afectează inclusiv pe ei şi le limitează şi lor drepturile democratice.

Explicația acestei separări a mesajului unionist de cel democratic constă în faptul că primul ar dezbina societatea și le-ar permite forțelor antidemocratice să conducă nestingherite Republica Moldova. Altfel spus, mesajul unionist ar împiedica crearea unui front comun pentru democrație, la care să adere toate etniile conlocuitoare din Republica Moldova.

Prima dată această abordare a fost adoptată la protestele din anul 2015 izbucnite după furtul unui miliard de euro din sistemul bancar moldovenesc, atunci când mesajul unionist a fost marginalizat și, într-un final, exclus din discursurile vorbitorilor. În schimb, la protestele respective au fost chemați liderii a două partide prorusești, Renato Usatîi și Igor Dodon. Evoluția evenimentelor de după acele evenimente a arătat că mesajul democratic nu prea a prins la minoritățile naționale și la electoratul prorusesc în general, care votează tradițional partidele de stânga.

Nici până atunci, nici după minorităţile etnice și electoratul prorusesc nu au susţinut cât de cât vre-un partid sau candidat care nu-şi manifestă dragostea sau chiar servilitatea faţă de Moscova, cât de fidel valorilor democratice n-ar fi acesta. Mesajul democratic nu prinde la acest electorat, în marea lui majoritate nostalgic faţă de trecutul sovietic şi care vede soluţionarea problemelor nu prin democratizare, separarea puterilor în stat sau asigurarea unei justiţii independente.

Singurele modele de guvernare ale țării, acceptate de alegătorii de stânga sunt cele conduse cu mână forte de un despot puternic cum ar fi Putin în Rusia sau Lucaşenco în Belarus. Bineînțeles, cu condiţia ca acest despot să fie servil Kremlinului.

Nu degeaba preşedintele Dodon, care mizează pe acest electorat încearcă să-şi îmbunătăţească de fiecare dată imaginea şifonată, întâlnindu-se cu cei doi lideri.

Evoluția evenimentelor de după protestele din 2015 a arătat clar că electoratul de stânga dar și politicienii proruși nu pun prea mare preț pe valorile democratice.

Spre exemplu, în alegerile prezidenţiale din 2016, Partidul Nostru al prorusului Renato Usatîi, deși era rival cu Partidul Socialiştilor al lui Igor Dodon, şi-a chemat electoratul să-l voteze pe ultimul în scrutinul pentru funcţia de preşedinte în dauna contracandidatei proeuropene Maia Sandu.

O situație similară a fost constatată și în alegerile recente pentru Primăria Chișinăului. Deși Andrei Năstase, candidatul blocului PAS-DA-PLDM a declarat că reprezintă interesele tuturor alegătorilor, indiferent de aspirațiile lor geopolitice, acesta a fost votat până la urmă tot doar de electoratul de dreapta iar în al doilea tur chiar partidele unioniste, Partidul Liberal și Partidul Unității Naționale au chemat alegătorii să-l voteze.

Cu toate acestea, liderii protestelor antioligarhice, izbucnite după invalidarea mandatului de primar al lui Andrei Năstase, continuă aceeași tactică, de evitare sau chiar de condamnare a mesajului unionist.

Altfel spus, prin aceste apeluri insistente către electoratul de stângă şi ignorarea idealurilor unei părţi a celui de dreapta, Mişcarea de Rezistenţă nu doar că nu-şi atrage prea mulţi votanţi ai partidelor de stânga dar poate pierde unul din cele mai militante segmente ale electoratului de dreapta. Încercând să constituie o largă coaliție, care să cuprindă toate segmentele electoratului, inclusiv cele ce nu înțeleg rostul democrației, Mișcarea de Rezistență Națională exclude mesajul național din ecuație și destramă astfel nucleul dur al electoratului democratic, mobilizat timp de 30 de ani atât în jurul lozincilor democratice cât și a celor de renaștere națională.

Cu o astfel de abordare, este îndoielnic că vigoarea protestelor antioligarhice va fi suficient de puternică, pentru a da jos regimul de la Chișinău, care încet, dar sigur, se mișcă spre instaurarea unei dictaturi.

C.I.

NU SUNT COMENTARII

Transmiteti un mesaj

one + twelve =