Microindustrializare 2018: Cum să-ți crești șansele de a obține finanțare anul acesta

    antreprenoriat

    Obținerea unei finanțări nerambursabile de până la 450.000 de lei în acest an, prin intermediul programului de Microindustrializare, necesită nu doar pregătirea proiectului în timp util, ci și îndeplinirea tuturor criteriilor menționate în grila de departajare a planurilor de afaceri. Bugetul anunțat pentru acest an permite finanțarea unui număr de aproximativ 165 de proiecte, astfel că se va înregistra o concurență ridicată, iar fiecare amănunt poate face diferența între eșecul și succesul proiectului.

    În cadrul schemei de minimis pentru Microindustrializare 2018, a cărui procedură de implementare a fost publicată la finalul săptămânii trecute în Monitorul Oficial, proiectele depuse se vor selecta în ordinea inversă a punctajelor obținute în cadrul etapei de evaluare. De fapt, regula este comună tuturor programelor de finanțare destinate microîntreprinderilor sau întreprinderilor mici și mijlocii, indiferent dacă este vorba despre fonduri europene sau naționale.

    libris.ro
    Bugetul disponibil pentru sesiunea din anul 2018 în cadrul programului de Microindustrializare este de puțin peste 74 de milioane de lei, astfel că se vor finanța aproximativ 165 de beneficiari. Cu toate acestea, anul trecut au fost depuse peste 900 de proiecte de către antreprenori, iar concurența se va menține ridicată și în acest an.

    Grila de departajare a proiectelor cuprinde mai multe criterii pe care antreprenorii trebuie să le respecte. În timp ce unele dintre ele se referă la aspecte din istoricul firmei, deja încheiate, altele vizează obligațiile pe care societatea și le asumă ca urmare a implementării proiectului. Și unele, și altele trebuie să fie îndeplinite în întregime, având în vedere faptul că obținerea unui punctaj maxim este absolut necesară.

    După cum am menționat într-un articol anterior, pregătirea proiectului trebuie să se realizeze doar dacă următoarele condiții sunt îndeplinite:

    • firma are cel puțin doi angajați la data depunerii proiectului;
    • societatea nu a mai primit fonduri naționale în ultimii trei ani;
    • firma a înregistrat profit la finalul anului 2017;
    • Antreprenorul nu are și nici nu a avut alte firme în trecut.

    În cazul în care aceste criterii nu sunt respectate, proiectul va fi depunctat în etapa de evaluare, astfel că punctajul maxim nu va putea fi obținut, iar finanțarea va fi imposibil de obținut.

    Despre ce criterii trebuie respectate și cum se poate obtine un punctaj maxim puteți citi continuarea articolului pe avocatnet.ro

    NU SUNT COMENTARII

    Transmiteti un mesaj

    five × 2 =