Adrian Vascu despre provocarile antreprenoriatului românesc

antreprenor

Cuvântul antreprenor are în dicționar definiții foarte succinte, majoritatea dintre ele numindu-l conducătorul unei antreprize, adică al unei întreprinderi de construcții. Apare însă și varianta de întreprinzător, care este de fapt sensul în care s-a încetățenit acest concept, sens despre care voi vorbi și eu în cele ce urmează, spune pe blogul personal Adrian Vascu.

Întreprizătorul putem spune că este cel care înfiinţează o întreprindere, cuvânt ieşit din utilizarea curentă de după revoluţie, fiind înlocuit de afacerecompanie sau business. În esenţă deci, este acea persoană care îşi asumă riscul de a-şi „lua viaţa în propriile mâini” ca apoi şi alte vieti să depindă de această „întreprindere”.

libris.ro
Poate fi oricine antreprenor? Te naşti antreprenor, sau te educi pentru a deveni antreprenor?

Aceste întrebări nu cred că au un răspuns singular. În opinia mea, pentru a deveni un antreprenor de succes ai nevoie de nişte calităţi native care necesită să fie educate. Pentru a fi de succes nu este suficient să utilizezi doar calităţile native, fără o educare ulterioară, la fel cum nu este suficient să aplici antreprenoriatul din cărţi, fără să deţii minimul de calităţi native. Dar se spune că în oricare individ „zace” un giuvaer, doar să apară bijutierul care ştie să îl descopere şi să îl şlefuiască.

Conceptul de antreprenor a luat locul titulaturii de patron folosit după revoluţie, dar cred că nu este numai o înlocuire semantică.

Patronul dezvoltase o mică afacere, pentru că toate au fost mici la început, după care timpul trecând, o parte dintre afaceri au evoluat, au crescut şi au ajuns în prezent să fie numite activităţi antreprenoriale româneşti.

Ne aflăm la 28 de ani de la revoluţie şi vedem foarte multe materiale publicitare prin care multe companii şi-au anunţat celebrarea a 25 de ani de la înfiinţare, deci un sfert de secol de experienţă antreprenorială românească.

În viaţa unei activităţi antreprenoriale şi implicit în viaţa antreprenorului există provocări la fiecare pas. Fiecare cu importanţa ei. Aş vrea să prezint două dintre ele, pe care le consider foarte actuale pentru afacerile pornite imediat după anul 1990.

Capacitatea şi mecanismele de anticipare a crizelor.

Foarte multe afaceri antreprenoriale au fost conduse din instinct. S-au deschis diverse linii de business concomitent, s-au mutat finanţări dintr-o linie în cealaltă, au fost angajate rude în posturi cheie, chiar dacă nu a primat criteriul competenţei, contabilii nu au fost respectaţi decât dacă au dat dovadă de “măiestrii” fiscale care au fost demontate de multe ori în urma controalelor fiscale, conducerea colectivă prin consilii de administraţie a fost de regulă de formă, existând întotdeauna un „veto” nescris al fondatorului. Atitudine care poate fi înţeleasă, până la un punct. Şi, vrând nevrând, evoluţia a condus ca antreprenorul să nu lucreze singur şi să adune pa lângă el şi alţi oameni.

Îmi amintesc cazuri atât din lumea largă, cât şi situaţii autohtone, în care oameni care au „crescut” în preajma antreprenorului au considerat, la un moment dat, că acesta lucrează împotriva propriului business, aşa cum ei vedeau evoluţia acestui business şi au încercat să îl îndepărteze pe antreprenor pentru a asigura buna continuitate a afacerii. Vă reamintesc cazul lui Steve Jobs care a fost dat afară de la Apple de board-ul condus de John Sculley, pe care tocmai Jobs îl convinsese să se alăture companiei. Ulterior Jobs a revenit şi evoluţia Apple s-a revigorat.

Aceasta este una dintre posibilele crize căreia antreprenoriatul trebuie să îi facă faţă.

Provocarea pentru antreprenor este ca după faza instinctuală a business-ului să treacă la un nivel superior. În care şi el şi business-ul să evolueze. Este nivelul la care se creionează nişte reguli, se pun în aplicare şi se respectă. Aceasta este faza la care antreprenorul trebuie să îşi construiască mecanismele de prevenţie. Un departament financiar competent şi independent, un consiliu de administraţie echilibrat, finanţatori fideli, un auditor financiar şi un climat de încredere, sunt paşii benefici transferului de la managementul instinctiv la cel corporatist. Nu recomand trecerea în extrema respectării absurde a regulilor, pentru că situaţiile speciale din viaţa unui business în creştere necesită soluţii speciale, necuprinse probabil în reguli, dar nici nu recomand ca doar bunul plac, uneori schimbător, al antreprenorului să fie definitoriu pentru evoluţia afacerii. Şi nu în ultimul rând, cred că antreprenorul trebuie să se „reinventeze” permanent pentru a face faţă etapelor ulterioare de evoluţie.

Continuarea o puteți citi pe blogul personal al expertului Adrian Vascu

NU SUNT COMENTARII

Transmiteti un mesaj

14 − two =