Oradea va avea un incubator de afaceri destinat industriei creative

    creative

    Viceprimarul oradean Mircea Mălan a susținut recent, 3 mai 2018, o conferință de presă în care a prezentat detalii legate de proiectul „Promovarea antreprenoriatului creativ, prin dezvoltarea incubatorului de afaceri: Cresc Oradea Mare”, proiect cu o valoare de 3,6 milioane de euro, din care 50% reprezintă contribuția orașului, iar diferența este asigurată prin fonduri europene prin POR 2014 -2020.

    Proiectul constă în reabilitarea unui imobil neutilizat care va găzdui după reabilitare incubatorul de afaceri dedicat antreprenorilor din domeniul industriilor creative.

    libris.ro
    E vorba de incinta clădirii fostului Spital nr. 5, situată la intersecția dintre str. Louis Pasteur și str. Colinelor. La alegerea acestei clădiri s-a avut în vedere faptul că aceasta se află într-o stare avansată de degradare, faptul că nu este situată într-o zonă aglomerată, că are spații de parcare atât în incintă, cât și în jur, faptul că este aproape de drumul expres și oferă posibilitatea unei conexiuni facile cu zona administrativă.

    Durata efectivă a lucrărilor va fi de 20 de luni.

    Proiectul presupune reabilitarea întregului imobil și amenajarea a șase ateliere la subsolul clădirii: două de prototipare, un atelier de prelucrare metal, 1 atelier de vopsitorie, un birou de arhitectură și unul de design.

    17 birouri pentru viitorii rezidenți vor fi amenajate la parterul clădirii, iar la etajul I va fi o zonă de lucru deschisă pentru 30 de spații de lucru. De asemenea, vor exista săli de ședințe, săli de conferințe, dar și o sală multifuncțională. Accesul se va face pe bază de cartelă, clădirea beneficiind de supraveghere video.

    Viceprimarul Mircea Mălan a explicat de la ce a pornit ideea acestui proiect: ”În urma întâlnirilor pe care le-am avut, am constatat că mulți orădeni au foarte multe idei, dar nu au posibilitatea practică de a le realiza. Practic, noi dorim să crem condiții pentru ca antreprenorii care doresc să dezvolte o afacere în această zonă a industriilor creative să poată fi sprijiniți, iar persoanele cu idei, în special tinerii, să poată să le pună în practică, să poată să le dea o valoare economică atât pentru ei, cât și pentru orașul nostru.”

    Când partea de reabilitare va fi gata, se vor încheia contracte de rezidență de până la 3 ani între cei care vor dori un spațiu în acest incubator de afaceri și administratorul acestui spațiu, care a fost desemnat  Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO).

    ”La finalul lucrărilor, Oradea va avea un imobil reabilitat și o infrastructură pe care o va putea pune la dispoziția celor care au idei inovatoare, celor care lucrează în această industrie creativă. Totodată, întreaga clădire va beneficia de aparatură de ultimă generație. Totul este gândit modulat, astfel încât să avem o flexibilitate în ceea ce privește funcționarea acestei clădiri. Când vorbim despre acest proiect, ne adresăm celor care încep sau au început de maximum doi ani de zile o afacere în acest domeniu al industriilor creative, celor care nu au un sediu, nu au banii suficienți să facă o investiție, dar au o idee. Acesta este conceptul pe care se bazează proiectul. După 6 luni de zile, rezidenții vor trebui să aibă un angajat nou cel puțin, pentru că interesul nostru este să și creăm locuri de muncă”, a completat viceprimarul Mircea Mălan.

    În ședința Consiliului Local de azi a fost aprobată cererea de finanțare care se va depune pentru acest proiect în cadrul Programului Operațional Regional 2014 -2020, precum și cheltuielile legate de acest proiect, în valoare totală de 16.743.202 lei (inclusiv TVA), din care valoarea eligibilă este 15.979.222 lei, iar valoarea totală neeligibilă de 763.980 lei.

    NU SUNT COMENTARII

    Transmiteti un mesaj

    twenty − fourteen =