Încă o cedare a Chișinăului în fața Tiraspolului. Mașinile transnistrene vor putea să circule peste hotare fără însemne moldovenești

transnistrene

Ieri, 24 aprilie, reprezentanții politici din partea Chișinăului și Tiraspolului, Cristina Lesnic și Vitalii Ignatiev, au semnat la Tighina/Bender, decizia protocolară cu privire la participarea în traficul rutier internațional a autovehiculelor din regiunea transnistreană care nu desfășoară activități comerciale, anunță Biroul pentru Reintegrare de la Chișinău.

Aceste autovehicule vor avea plăcuțe auto neutre (din trei litere și trei cifre) și un pașaport tehnic agreat de către ambele părți, cu respectarea cerințelor Convenției de la Viena din 8 noiembrie 1968 privind circulația internațională”, se spune într-un comunicat al Biroului pentru Reintegrare de la Chișinău.

libris.ro
Prevederile acordului vor putea fi aplicate începând cu 1 septembrie

Potrivit înțelegerilor, reînregistrarea/reînmatricularea autovehiculelor transnistrene se va face în două oficii din orașele Tiraspol și Râbnița, în care vor activa și funcționari ai autorităților constituționale ale Republicii Moldova. Fiecare parte (Chișinăul și Tiraspolul) va avea baze de date separate cu privire la aceste vehicule, iar cererile de reînregistrare se vor putea depune în limbile română sau rusă. Locuitorii din regiunea transnistreană care vor decide să-și păstreze numerele auto transnistrene vor putea călători cu autovehiculele respective doar pe teritoriul Republicii Moldova. Un autovehicul nu va putea avea concomitent un număr neutru și un număr transnistrean.

Aplicarea deciziei privind participarea în traficul internațional a autovehiculelor din regiunea transnistreană este planificată începând cu 1 septembrie 2018. În cazul încălcărilor sistematice, părțile semnatare și-au rezervat dreptul de a suspenda mecanismul de înregistrare a autovehiculelor.

Biroul pentru Reintegrare de la Chișinău menționează că implementarea acestui mecanism reprezintă un angajament luat în urma reuniunii în formatul 5+2 de la Viena din 27-28 noiembrie 2017. Elaborarea deciziei a fost precedată de 20 de ședințe de lucru între Chișinău și Tiraspol începând cu 1 ianuarie 2018, iar semnarea deciziei reprezintă inclusiv un angajament al Președinției italiene a OSCE pentru anul 2018. Misiunea OSCE în Republica Moldova și-a arătat disponibilitatea de a acorda asistență pentru crearea celor două oficii care vor reînregistra autovehicule.

OSCE împinge Chișinăul la cedări unilaterale

Înțelegerea de la Tighina este calificată de o bună parte a societății civile de la Chișinău dar și de comunitatea de experți drept încă o cedare unilaterală a Chișinăului în fața Tiraspolului, care continuă încet, dar sigur să-și consolideze statalitatea în detrimentul suveranității Republicii Moldova.

Și un rol important în acest sens îl are Organizația pentru Securitate și Colaborare în Europa (OSCE), care nu face decât să preseze Chișinăul pentru a face astfel de concesii.

S-a subliniat insistent că ele (numerele) vor fi în conformitate cu Convenția de la Viena. Iar aici se creează un precedent pentru separatiștii din Donețk și Lugansk din Ucraina, cu complicitatea pro-europenilor de la Chișinău”, a declarat Nantoi pentru DESCHIDE.MD, adăugând că OSCE este o organizație absolut ineficientă și, deoarece nu are nicio idee cum să convingă Tiraspolul, exercită presiuni asupra Chișinăul spre concesii unilaterale.

Nantoi a mai spus că „din motive personale”, la un moment dat, a părăsit ședința, unde s-a luat decizia respectivă, împreună cu alți experți.

Și expertul în securitate Rosian Vasiloi spune că șeful misiunii OSCE în R. Moldova, Michael Scanlan, pune presiuni asupra Chișinăului și își asumă prea multe decizii, iar prin acțiunile și declarațiile sale nu face decât să tergiverseze procesul de reglementare a chestiunii transnistrene.

  1. Moldova nu are strategie de reintegrare

Pe de altă parte, Oazu Nantoi critică dur și atitudinea autorităților moldovenești.

Țara nu are strategie de reintegrare, în baza cărui document politic sunt făcuți acești pași? Unde ne trag pe noi: în Europa ori în Uniunea Euroasiatică?”, se întreabă acesta.

De fapt Biroul de Reintegrare a încercat prin ședința de ieri să legifereze ceea ce a fost pe parcursul negocierilor, dar au fost mai mult de 20 de ședințe. Societatea civilă a fost invitată ca să fie informată post factum despre ceea ce s-a discutat. Trebuia ca cel puțin să fim consultați. De aceea noi spuneam că decizia deja a fost luată și se mimează procesul de negocieri”, a subliniat în aceeași cheie Vasiloi.

Este subminată și eficiența politicilor fiscale

Și expertul economic Sergiu Gaibu, participant, de asemenea, la ședința în cauză, susține că „numerele neutre” reprezintă o cedare, care va submina nu doar suveranitatea dar și eficiența politicilor fiscale în ce privește acumulările din taxele pentru înregistrarea automobilelor în R. Moldova.

Acesta menționează că în rezultatul mecanismului propus Moldova va avea trei regimuri de înmatriculare a automobilelor. Este vorba despre mecanismul standard cu numere moldovenești, unicul de care pot beneficia cetățenii de pe malul drept al Nistrului, regimul de numere transnistrene care permite circulaţia liberă pe teritoriul moldovenesc, cu toate consecințele de lipsă a înregistrării în registrele naționale și se mai propune un hibrid (fără a fi eliminată versiunea veche de înregistrare) – numere neutre (fără simbolistica R. Moldova) cu care transnistrenii să poată circula peste hotare.

Cred că este de prisos să menționez că prin astfel de proiecte se subminează suveranitatea Republicii Moldova și efectiv este legiferat regimul de la Tiraspol prin politica pașilor mici. În același timp, astfel de proiecte reprezintă riscuri majore pentru disciplina fiscală și colectările la buget. Acest mecanism creează premise noi pentru evitarea regimului de import de automobile standard și alimentarea regimului de la Tiraspol cu resurse noi financiare, înmatricularea automobilelor în regimul nou prin scheme de corupție, care nu lipsesc nici pe malul drept și nici pe malul stâng al Nistrului.”, spune expertul.

Exemplul Germaniei, absolut deplasat

Totodată, expertul economic Sergiu Gaibu menţionează că OSCE a adus drept argument în favoarea acestei proceduri modelul german de numere regionale.

Dar în Germania numere regionale au TOATE regiunile, nu una. Haideți atunci ca Republica Moldova să decidă o politică nouă de numere de înmatriculare cu însemne regionale pe ÎNTREG teritoriul statului și să avem numere distincte de Călărași, Soroca, Hâncești etc…. pe lângă cele de la Tiraspol și Râbnița. Argumentarea este primitivă și deloc echivalentă. De asemenea, sunt sigur că în Germania NU figurează regimuri de import diferite și preferențiale pentru anumite regiuni. Dacă legiferăm asemenea proiecte pentru regiunea de est a țării, acest principiu trebuie să fie aplicat în toate regiunile țării și fiecare raion să-și facă propria politică de import pentru automobile…. Ridicol? Da. Însă o astfel de soluție promovează Biroul de reintegrare. Şi OSCE inclusiv…. acoperindu-se cu standarde tehnice de design a plăcuțelor, care nu au nici o legătură cu ce facem noi ca națiune, cum ne organizăm ca stat reîntregit”, spune Gaibu.

În concluzie, expertul menționează că odată aprobat acest proiect, R. Moldova face un pas mare înapoi în calitate de stat suveran. „Punem o piatră grea în transnistrizarea Moldovei și în legalizarea conflictului veșnic pe teritoriul Moldovei, instituim regimuri fertile pentru corupție și evaziune fiscală care se așează pe umerii cetățenilor din dreapta Nistrului. Acesta este încă un pas spre confirmarea statutului de ţară falită”, conchide acesta.

Nu e prima concesie de acest gen

La rândul său, alt expert economic, Victor Parlicov spune că, de fapt, noua concesie a Chișinăului face parte dintr-un șir lung de cedări unilaterale începute nu de ieri-alaltăieri.

Dacă plăcuțele de înmatriculare ar fi fost singura “derogare de la normalitate” în modul în care abordăm regiunea transnistreană – aș fi zis că e vorba de o greșeală. Dar, având în vedere că TOATE “elitele” noastre, de la independență încoace, au avut grijă să susțină administrativ autoritățile separatiste, să le alimenteze financiar, etc. – trebuie să recunoaștem, că de facto, asta și este politica de stat: distrugerea propriei statalități prin consolidarea “statalității” regiunii separatiste. Cam invers cum s-a făcut în Germania, cu atât mai mult că la ei nu era vorba de separatism”, este de părere Parlicov.

Și economistul Gheorghe Costandachi amintește că astfel de cedări au început încă de foarte demult. „În 1997 li s-a recunoscut suveranitatea financiar-bancară, când li s-a permis funcționarea băncilor transnistrene de către Banca Națională a Moldovei și deschiderea de conturi corespondente în toată lumea, decontările putându-se realiza direct, fără a trece prin Banca Națională. Cine nu cunoaște, trebuie să știe că Chişinăul oficial a permis Tiraspolului ca toate fluxurile financiare să ocolească R. Moldova”, spune Costandachi.

El este sigur că cineva depune mari eforturi pentru ca Republica Moldova să piardă acea fâșie de pământ. Totodată, la mijloc stau foarte mulți bani și comisioane pe care cineva le încasează pentru a permite ca fluxurile financiare să treacă nestingherite prin regiunea separatistă.

C.I.

NU SUNT COMENTARII

Transmiteti un mesaj

20 − 2 =