Contextul și premisele actuale ale unei potențiale aderări a Ucrainei la NATO

Ucraina-NATO

Recent, Alianţa Nord-Atlantică a recunoscut oficial statutul Ucrainei de stat aspirant la aderarea la NATO. Nu este prima recunoaștere de acest gen. Ultima dată când Ucrainei i-a fost recunoscut acest statut s-a întâmplat în anul 2008. Însă, în timpul administrației Ianukovici, liderii de la Kiev nu doar că au scos de pe agenda obiectivelor strategice intenția de aderare la NATO, dar au înlocuit-o cu apropierea de Moscova.

Faptul că Ucrainei i-a fost recunoscut oficial statutul de stat aspirant la aderarea la NATO i-a determinat pe unii lideri ucraineni să prezinte această realizare ca pe un real succes, un progres major în apropierea Ucrainei de statutul de membră NATO. Precoce am spune.

libris.ro
Pe de altă parte însă, decidenții politici ucraineni ar putea să se bucure de un alt aspect care le conferă siguranța că eforturile depuse în vederea parcurgerii etapelor aderării la NATO vor fi sprijinite – numărul ucrainenilor care achiesează la ideea aderării Ucrainei la NATO a crescut vertiginos. Dacă în anul 2008, cei mai mulți ucraineni doreau mai degrabă un statut neutru ori o alianță cu Rusia în dauna unei integrări în NATO – 15% pentru NATO, 30% cu Rusia –  procentul celor care consideră necesitatea integrării Ucrainei în Alianța Nord-Atlantică ca fiind cea mai bună garanție pentru securitatea națională aproape s-a triplat, ajungând la 44% și s-a dublat față de anul 2013[i]. În tot acest timp, din 2008 până în prezent, procentul celor care sprijină o alianță cu Rusia a scăzut de aproape cinci ori, ajungând până la 6-7%[ii].  Evident,  principalele evenimente care au dus la schimbarea de atitudine din ultimii ani sunt reprezentate de anexarea Crimeei și întreținerea conflictului din estul Ucrainei de către Kremlin. Din aceste considerente, astăzi accederea în NATO nu reprezintă doar un obiectiv național al conducerii de la Kiev, ci și o opțiune de securitate agreeată de o mare parte a ucrainenilor.

Care sunt premisele și contextul aderării Ucrainei la NATO?

Faptul că Ucraina este tărâmul unui conflict militar în care este implicat un actor extern – Federația Rusă – reprezintă principala piedică în drumul spre o posibilă aderare la NATO în anii următori.

Zilele trecute la Kiev s-a desfășurat cea de-a unsprezecea ediție a Forumului de Securitate, o conferință organizată de Fundația OpenUkraine, cu ocazia căreia au fost dezbătute principalele probleme ce țin de securitatea regională (și globală)[iii]. În centrul discuțiilor au fost situate problemele de securitate ce privesc Ucraina și totodată perspectivele aderării acesteia la Alianța Nord-Atlantică. Printre invitații de marcă la această conferință s-a aflat și Taras Kuzio[iv], expert în problemele și politicile Ucrainei post-comuniste și contemporană[v]. Acesta a reflectat asupra chestiunilor ce deocamdată se înfățisează ca obstacole în calea unei potențiale aderări a Ucrainei la NATO, comparându-le cu problemele de aceeași natură pe care alte state le-au confruntat în momentul accederii în Alianță. Poziția avută de Taras Kuzio pe acest subiect a fost rezumată într-un articol de către Euromaidanpress. Astfel,  în opinia expertului, conflictul „înghețat” din estul Ucrainei, și pe care îl plasează la rubrica „teritoriul divizat”, are un precedent în istoria NATO. Este vorba despre Germania, divizată decenii la rând între Germania de Vest și Germania de Est, divizare ce până la urmă nu a împiedicat primirea Germania de Vest în Alianță.

„Ei bine, Germania de Est a fost un conflict înghețat timp de 50 de ani; totuși, Germaniei de Vest i s-a permis să se alăture. Deci, există un precedent stabilit de la momentul fondării NATO și acest lucru a fost foarte important în reconstruirea, alături de UE, a unei democrații germane post-naziste”[vi].

Mai departe, Taras Kuzio analizează cazul aderării Ucrainei la NATO din alte trei unghiuri, după cum se arată în același articol publicat de Euromaidanpress. În opinia sa, când vine vorba despre aderarea Ucrainei, se aduce în discuție desfășurarea unui referendum care să ateste părerea populației cu privire la poziția acesteia asupra aderării la NATO, în timp ce, sublinează acesta, majoritatea statelor din Europa de Est care au devenit între timp membre nu au organizat în prealabil un referendum de acest gen.

„Dacă ar fi fost vreunul (referendum) în Letonia sau Estonia și tuturora le era permis să voteze, mă întreb dacă ar fi fost o majoritate (pro-aderare). Numărul ucrainenilor care se opun aderării la NATO a scăzut enorm începând cu anul 2014: mulți ucraineni înțeleg că Ucrainei i-ar fi dificil să-și apere propria securitate”[vii].

Taras Kuzio nu pare convins nici de faptul că ingerința rusească ar fi un motiv exponențial pentru care Ucrainei i-ar putea fi blocată calea aderării la NATO. Acesta oferă ca exemplu două episoade petrecute în Muntenegru înainte de a deveni membru cu drepturi depline, începând cu data de 5 iunie 2017.

„Încercarea de lovitură de stat rusească din Muntenegru, tentativa de asasinare a prim-ministrului din Muntenegru nu au împiedicat accederea Muntenegrului în NATO. În Muntenegru, elitele politice sunt mai divizate în ceea ce privește NATO decât în Ucraina: doar 46 din 81 de deputați au votat să se alăture Alianței; în Ucraina, aveți practic 300 din 420”[viii].

Nu în ultimul rând, expertul face referire la aderarea Ucrainei la NATO ca la o „valoare adaugată” pe care statul ucrainean ar aduce-o Alianței atât în termeni cantitativi, cât și calitativi.

Ucraina ar aduce multă valoare adăugată, mai mult decât 19 dintre membrii NATO. Ucraina nu aduce doar forțe multe și puternice de securitate, pe care multe țări nu le oferă, ci un complex militar-industrial reînviat și întinerit, pe care îl vedem acum cu venirea unor noi rachete, noi arme și altele asemenea. În ceea ce privește cheltuielile pentru apărare, Ucraina depășește majoritatea membrilor NATO…Ucraina cheltuie 5-6% (din PIB)[ix]”.

Acestea au fost principalele remarci făcute de expertul Taras Kuzio, conform Euromaidanpress.

Cu toate acestea, există câțiva factori care încă influențează potențiala aderare a Ucrainei la NATO și mai multe aspecte de ordin intern care trebuie îmbunătățite și/sau îndeplinite până când acel moment va veni.

Ucraina nu s-a angajat într-un proces constant în vederea aderării la NATO din momentul în care și-a declarat această intenție. Dovada o fac cele patru planuri în acest sens: 2002, 2005, 2008 și după 2014[x]. Parcursul oscilant și tentativele repetate ale apropierii de NATO s-au datorat politicii externe multivectoriale dusă de administrațiile ce s-au succedat la conducerea țării. Abia după 2014 se poate spune, pentru prima dată, că obiectivul aderării Ucrainei la NATO pare ireversibil.

Mai apoi, oricât ar părea de injustă pentru Kiev amânarea declanșării Planului de Acțiune pentru Ucraina în vederea accederii acesteia la Alianță mai degrabă ar complica lucrurile decât să le îmbunătățească, dată fiind amploarea tensiunile dintre NATO și Rusia. În schimb, Ucrainei îi este oferit sprijin militar (a se vedea livrarea de armament din partea SUA sau chiar planificarea cumpărării a 55 de elicoptere din Franța[xi]) şi asistență tehnică și instructaj personalului armatei din partea membrilor Alianței. În subsidiar trebuie amintit că după Summitul NATO de la București din 2008, practic, Ucrainei i-a fost oferită posibilitatea de a lua parte la Planul de Acțiune (Membership Action Plan-MAP) al NATO, printr-o manevră cât se poate de subtilă. Aliații au stabilit Programul Național Anual (Annual National Programme), un program care este parte integrată a MAP[xii]. În prezent pârghiile acestui mecanism au fost reactivate în cazul Ucrainei. Setul de măsuri pe care aceasta va trebui să le implementeze pentru a îndeplini standardele NATO a rămas în vigoare. Nu trebuie altceva decât să fie urmat.

De aceea, decidenții politici de la Kiev vor trebui să demonstreze că sunt parteneri credibili pentru NATO, accelerând procesul de implementare a reformelor în sectorul militar. Faptul că principalii poli de forță ai NATO aleg să sprijine militar Ucraina, aceasta nu înseamnă că reformele pot fi lăsate pe plan secund. Sprijinul militar extern trebuie dublat de restructurarea și modernizarea atât a MApN din Ucraina, cât și a Armatei Naționale. Nevoia urgentă de reforme în aceste instituții a fost semnalată la începutul acestui an de expertul militar Glen Grant, care oferă expertiză militară și consiliere factorilor de decizie ucraineni aproape în permanență de la debutul conflictului din estul țării. Într-un articol referențial publicat în Kyivpost.com, el atrage atenția asupra lipsurilor și problemelor existente în Ministerul ucrainean al Apărării și în cadrul Forţelor Armate. Acesta oferă o analiză în detaliu a problemelor de rezolvat și a reformelor[xiii] care trebuie implementate pentru ca Ucraina să poată răspundă agresiunii cu arme convenționale, cât și celei de tipul război hybrid, dirijată de Kremlin. Ucraina are nevoie de schimbări structurale și la nivelul leadership-ului militar în aceeași măsură.

Acestea sunt câteva dintre premisele și detaliile cazului aderării Ucrainei la NATO, un subiect sensibil și complicat ce se suprapune unui context de securitate internațional extrem de tensionat. Simpla idee a posibilității de aderare a Ucrainei amorsează sau intensifică disensiuni între Rusia și SUA, principalul partener al Kievului, dispute care se pot răsfrânge pe mai departe tot asupra Ucrainei.

În mod peremptoriu, conflictul din estul țării cu separatiștii pro-ruși sprijiniți de Kremlin contează în economia declanșării procesului de aderare a Ucrainei la NATO. Însă aceasta nu înseamnă că principalii parteneri NATO ai Kievului nu sprijină Ucraina. Există modalități alternative prin care partenerii occidentali își dovedesc angajamentul față de Ucraina, chiar dacă aceste mecanisme nu se numesc „Planul de Acțiune al NATO”. În contextul actual, la fel cum pentru Kiev aderarea la Alianța Nord-Atlantică pare pentru prima data un proces ireversibil, la fel de ireversibil pare sprijinul partenerilor occidentali pentru Ucraina.

De aceea, Kievul va trebui să își domoloească obsesia pentru Planul de Acțiune și să se concentreze pe realizarea cu succes a unor pași mai mici în vederea aderării. Ucraina este încă  într-o perioadă de tranziție, propice elaborării unor strategii credibile și ușor de îndeplinit. Ucraina încă are nevoie să își îmbunătățească relațiile cu vecinii deja membri ai Alianței. Kievul va trebui să își canalizeze eforturile pe îndeplinirea Programului Național Anual. Acestea sunt capitolele la care decidenții politici ucraineni vor trebui să lucreze înaintea declanşării procesului de aderare.

Moldovan Anton


[i] http://euromaidanpress.com/2017/06/08/ukraines-support-for-joining-nato-at-a-historic-high-infographic/

[ii] http://euromaidanpress.com/2017/06/09/ukraine-now-more-supportive-of-nato-more-than-four-nato-eu-countries/

[iii] Vezi aici programul conferinței: http://ksf2018.openukraine.org/en/agenda

[iv] Vezi aici lista speakerilor: http://ksf2018.openukraine.org/en/speakers

[v] Vezi CV-ul expertului Taras Kuzio aici: http://www.taraskuzio.com/

[vi] http://euromaidanpress.com/2018/04/12/the-case-for-ukraines-nato-membership/

[vii] Ibidem.

[viii] Ibidem.

[ix] Ibidem.

[x] http://emerging-europe.com/voices/ukraine-nato-ambition-not-enough-must-deliver/

[xi] https://www.kyivpost.com/business/ukraine-aiming-buy-55-french-airbus-helicopters.html

[xii] http://emerging-europe.com/voices/ukraine-nato-ambition-not-enough-must-deliver/

[xiii] https://www.kyivpost.com/article/opinion/op-ed/glen-grant-ukraine-can-build-army-beat-putin.html

NU SUNT COMENTARII

Transmiteti un mesaj

five − 2 =