Peste un milion de minute de educatie financiara urmarite de investitori doar pe YouTube

    you tube

    Bursa de Valori Bucuresti (BVB), cea mai importanta institutie a pietei locale de capital, a sustinut in ultimii ani o serie de initiative si evenimente menite sa incurajeze investitiile romanilor si sa contribuie la cresterea nivelului de educatie financiara. BVB a venit in intampinarea cererii potentialilor investitori inclusiv prin cresterea activitatii in mediul online. De exemplu, pe canalul de YouTube al BVB au fost urmarite in ultimii doi ani 1,13 milioane de minute de educatie financiara. In total, peste 670.000 de vizualizari au fost inregistrate in toata aceasta perioada. In acest moment, aproape 340 de videoclipuri cu teme de interes pentru potentialii investitori sunt disponibile spre vizualizare.

    Videoclipurile de pe canalul de YouTube al Bursei de Valori Bucuresti care au adunat cele mai multe vizualizari au fost cele privind: prezentarea portalului InvestingRomania.com, prezentarea platformei educationale Fluent in Finante si o serie de episoade 7/24 Capital, proiect online lansat de BVB anul trecut cu ocazia Zilei Nationale a Investitiilor.

    „Nu putem avea mai multi investitori daca nu avem educatie financiara. Vrem ca piata de capital sa devina accesibila cat mai multor persoane, indiferent de specializarea lor in domeniul financiar. Vom continua programele de educatie financiara pentru ca piata de capital sa nu fie un loc exotic pentru investitorii de retail, ci un loc obisnuit pentru economiile lor,” a declarat Adrian Tanase, CEO al BVB.

    „Cresterea gradului de educatie financiara nu se poate face peste noapte. Este un proces continuu pe care il sustinem constant prin multiple initiative educationale: Forumul Investitorilor Individuali, Ziua Nationala a Investitiilor, seminariile Fluent in Finante, cartea Prima mea Investitie si emisiunea online 7/24 Capital,” a spus Lucian Anghel, presedintele Consiliului de Administratie al BVB.

    Romania se afla pe ultimul loc in Uniunea Europeana din punct de vedere al ratei de alfabetizare financiara a populatiei, reiese dintr-un studiu realizat la nivel international de S&P si Banca Mondiala. In medie, circa 52% dintre adultii europeni au cunostinte financiare de baza, fata de doar 22% in Romania.

    NU SUNT COMENTARII

    Transmiteti un mesaj

    20 − 10 =