Moldovencele, mai longevive și mai instruite, în schimb mai prost plătite

instruite

În Republica Moldova, femeile sunt mai multe, mai longevive și mai instruite decât bărbații, în schimb mai prost plătite și cu șanse mai puține de a accede în funcții de conducere.

Așa arată portretul statistic al femeilor și bărbaților, schițat de Biroul Național de Statistică de la Chișinău.

libris.ro
În general, femeile predomină în rândul populației Republicii Moldova, la 100 femei revenind 93 bărbați. Însă raportul diferă semnificativ în funcție de anumite grupe de vârstă. Astfel, bărbații predomină în grupele de vârstă 0-14 ani și 15-34 ani, raportul fiind de 106 bărbați la 100 femei și respectiv 104 bărbați la 100 femei. Trendul se schimbă după 35 de ani. În cazul populației de 35-64 ani și 65 ani și peste, la 100 femei revenind 90 bărbați și respectiv 61 bărbați.

Și asta, deoarece speranța de viață a femeilor este mai mare. Dacă, potrivit statisticilor, se nasc mai mulți bărbați, supraviețuiesc până la o vârstă înaintată mai multe femei, care trăiesc, în medie, cu opt ani mai mult, speranţa de viaţă la naştere fiind de 76,2 ani pentru femei şi 68,1 ani în cazul bărbaţilor.

De remarcat, că bărbaţii din mediul urban trăiesc în medie mai mult cu cinci ani comparativ cu cei din mediul rural, iar în cazul femeilor acest decalaj este de 3,7 ani.

Femeile sunt mai instruite

Femeile în vârstă de 25-64 ani au un nivel de instruire mai mare față de cel al bărbaţilor.

Circa 23% din femei au studii superioare și doar 17,6% din bărbaţi.

În schimb rata de ocupare în rândul femeilor este mai mică Rata de ocupare în rândul femeilor este de 39  în comparaţie cu bărbaţii (43%).

Totodată, femeile ocupate au un nivel de studii mai înalt decât bărbații. 27,2% din ele au studii superioare şi 16,9% medii de specialitate, în timp ce printre bărbați acești indicatori constituie, respectiv, 21,5% şi 9,9%.

Lucrează preponderent în sectorul serviciilor

Distribuția după sectoare economice, relevă o pondere mai mare a femeilor ocupate în sectorul servicii (59%)  Femeile mai puţin se regăsesc în sectorul agricol (45,4%), industrie (46,4%) şi construcţii (8,2%), dar predomină în aşa activităţi economice, precum comerţ (57,2%), hoteluri şi restaurante (68,2%), învăţământ (79,9%) și  ocrotirea sănătăţii (81,4%).

Totodată, femeile preferă siguranța unor activități salariate şi locuri de muncă formale.

Peste 67% din totalul femeilor ocupate sunt angajate în calitate de salariat pe când la bărbaţi acest indicator constituie 59%.

În rândul non-salariaţilor bărbaţii predomină în categoria lucrătorilor pe cont propriu iar femeile – printre lucrătorii familiali neremuneraţi. Ponderea ocupării informale în rândul femeilor este de 32,7%, iar în rândul bărbaţilor 40%.

Câștigă în medie cu 14% mai puțin ca bărbații

Femeile câștigă în medie cu 14,5% mai puțin fată de bărbați (85,5% din salariul mediu al bărbaţilor). Exprimată în valoare numerică, discrepanța constituie în medie circa 783 lei moldovenești sau aproape 40 de euro. Salariul mediu a constituit anul trecut pentru femei 4631,4 lei și pentru bărbați – 5414,4 lei.

Cele mai mari discrepanțe ale câștigurilor femeilor şi bărbaţilor sunt în activităţi financiare, informații și comunicaţii; arta, activități de recreere și de agreement.

Se regăsesc mai puțin în funcții manageriale

Proporţia bărbaților conducători de toate nivelurile este mai mare decât cea a femeilor

Din total conducători de toate nivelurile, 53,2% sunt bărbaţi, și doar 46,8% revin femeilor. Totuși, în perioada 2011-2016 diferența dintre aceste ponderi s-a redus semnificativ, de la 20 puncte procentuale la 6 puncte procentuale.

În funcție de mărimea unității, se constată că femeile mai des se regăsesc în calitate de conducători a întreprinderilor micro (31,7%) și a celor mijlocii (22,6%), iar întreprinderile cu peste 50 salariați sunt conduse de femei în proporţie de doar 17,5%.

Majoritatea funcţiilor de luare a deciziilor aparţin bărbaţilor, femeile continuând să fie subreprezentate în procesul de luare a deciziilor.

Astfel, participarea femeilor la luarea deciziilor la nivel parlamentar relevă o reprezentare a femeilor în proporţie de 20,8% (din 101 deputaţi 21 sunt femei), în timp ce la nivel european ponderea a fost de 37,4%. Media globală la acest capitol este de  23%.

C.I.

NU SUNT COMENTARII

Transmiteti un mesaj

3 × 2 =