Evoluţia lucrărilor de construcţii la începutul anului 2018

volumul lucrarilor de constructii

Faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 7,8%, respectiv cu 4,2%.

Ianuarie 2018 comparativ cu decembrie 2017

Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut ca serie brută cu 66,2%, scădere evidenţiată astfel: lucrările de reparaţii capitale cu 79,5%, lucrările de întreţinere şi reparaţii curente cu 66,5% şi la lucrările de construcţii noi cu 63,4%.

Pe obiecte de construcţii, au avut loc scăderi astfel: construcţiile inginereşti cu 69,3%, clădirile nerezidenţiale cu 65,1% şi la clădirile rezidenţiale cu 60,8%.

Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a crescut pe total cu 7,1%, creştere evidenţiată la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente cu 15,5% şi la lucrările de construcţii noi cu 9,3%. Lucrările de reparaţii capitale au scăzut cu 12,6%. Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la construcţiile inginereşti cu 21,4%. Clădirile rezidenţiale şi clădirile nerezidenţiale au scăzut cu 3,6%, respectiv cu 1,5%.

Ianuarie 2018 comparativ cu ianuarie 2017

Volumul lucrărilor de construcţii a crescut ca serie brută cu 7,8%. Pe elemente de structură s-au înregistrat creşteri la lucrările de construcţii noi cu 9,9% şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente cu 7,6%. Lucrările de reparaţii capitale au scăzut cu 7,4%.

Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la construcţiile inginereşti cu 29,7%. Clădirile rezidenţiale şi clădirile nerezidenţiale au scăzut cu10,2%, respectiv cu 0,5%.

Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 4,2%. Pe elemente de structură s-au înregistrat creşteri la lucrările de construcţii noi şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente cu 8,1%, respectiv cu 4,8%. Scăderi au fost la lucrările de reparaţii capitale cu 7,0%.

Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la construcţiile inginereşti cu 17,6%. Scăderi s-au înregistrat la clădirile rezidenţiale şi la clădirile nerezidenţiale cu 2,6%, respectiv cu 0,8%.

NU SUNT COMENTARII

Transmiteti un mesaj

eighteen − thirteen =