Ucraina – printre corupție, (r)evoluție și un conflict în desfășurare

vecinii

Se împlinesc patru ani de la escaladarea conflictul în estul Ucrainei dintre separatiștii pro-ruși sprijiniți de Kremlin și forțele guvernamentale ucrainene. Consecințele sunt devastatoare: mii de morți, alte câteva mii de răniți și sute de mii de persoane care au fugit din calea conflictului. În ciuda acestor consecințe, niciuna dintre părți nu renunță la revendicări. Acordurile semnate sunt încălcate sistematic, negocierile în orice format îndeplinesc simple formalități, în timp ce anexarea Crimeei, întreținerea conflictului din estul Ucrainei de către Rusia și lipsa de eficiență a formatului Normandia au făcut, în cele din urmă, intervenția Statelor Unite ale Americii în sprijinul Ucrainei o condiție sine qua non.

Pe de altă parte, Revoluția Demnității, anexarea Crimeei și conflictul cu separatiștii pro-ruși au transformat Ucraina. Revoluția, anexarea și apoi conflictul ce își continuă cursul au schimbat mentalități, au marcat cetățenii, au aprins probabil mai puternic ca niciodată spiritul național. Pe tabla relațiilor internaționale, datorită modului în care a acționat Rusia împotriva Ucrainei, decupând teritorii și antrenând un conflict, estul Europei a redevenit obiectul unei mize geopolitice și de securitate.

libris.ro
În tot acest timp Kievul s-a zbătut să își mențină sprijinul partenerilor occidentali, încercând să își respecte acordurile prin implementarea setului de reforme recomandat. Dar procesul de reforme pare uneori a fi făcut mai degrabă din complezență, iar minimul efort depus în acest sens trebuie să biruiască în același cadru unde politica și corupția conviețuiesc nestingherite. Greutatea cu care sunt realizate reformele și corupția omniprezentă încep să o coste pe Ucraina. Împreună, Fondul Monetar Internațional și Uniunea Europeană, au suspendat, până în prezent, o asistență financiară în valoare de 5 miliarde de dolari[i].

Aceleași caracteristici sunt valabile și sectorului apărării. Absența reformelor și efectele rețelei de clientelism, care favorizează anumite companii să livreze echipamente militare și de prim-ajutor (de regulă, având o calitate inferioară), într-un mod lipsit de orice transparență, nu sunt o excepție nici în acest sector. Iar aceste probleme se reflectă în lipsurile cu care se confruntă soldații aflați pe front în lupta cu separatiștii pro-ruși.

Lipsa de transparență, birocrația excesivă, contracte necunoscute și echipamente de calitate inferioară sunt câteva dintre caracteristicile managementului sectorului apărării din Ucraina.

”Corupția în sectorul energetic a fost redusă, ca urmare a faptului că o parte dintre principalele activităţi de (a produce bani prin intermediul) corupție s-au mutat la apărare” remarca Olena Tregub, secretarul general al Comitetului independent de apărare anticorupție, un grup de cercetare finanțat de donatori occidentali[ii].

În ultimul an au fost dezvăluite mai multe cazuri de corupție și clientelism care se învârt în jurul Ukroboronprom și care se petrec, se pare, cu acordul celor mai importanți oameni din aparatul de stat.

Ukroboronprom este un conglomerat care cuprinde peste 130 de companii ce deservesc statului în domeniul apărării. Un fost angajat al companiei, Dmitro Maksimov, a relevat modul în care sunt realizate afacerile în interior, mărturisind că ”tranzacțiile ascunse” în achiziții publice au fost ”esența” operațiunilor conglomeratului. Referindu-se la schemele financiare instrumentalizate de către oficiali ai Ukroboronprom, Maksimov a dat ca exemplul creșterea inexplicabilă a unor prețuri. De pildă, dacă o bucată de metal cumpărată pentru o fabrică de reparații a aeronavelor, la începutul anului 2014, costa 50 de dolari, un an mai târziu aceeași bucată costa 4000 de dolari. După ce Maksimov a pus problema modificării halucinante de preț, superiorii săi l-au sfătuit ca să renunțe la a mai medita la această chestiune, ca mai apoi să fie concediat. Chiar și directorul adjunct a Ukroboronprom, Denis Gurak recunoștea că există corupție în sectorul apărării, apreciind că acest fenomen al corupției ”este o problemă sistemică pentru întreaga țară, nu doar pentru un sector… sistemul nu funcționează, deci oamenii fură. De aceea Uniunea Sovietică s-a prăbușit”[iii](…).

Un alt caz din interior este legat de achiziționarea recentă a unor ambulanțe. Luna trecută ministrul apărării, Ștefan Poltorak, a anunțat că au fost îmbunătățite serviciile de asistență medicală care urmează a fi folosite în regiunea de conflict pentru a transporta răniții. Astfel, au fost achiziționate 100 de noi ambulanțe militare, a anunțat acesta. Doar că din aceste ambulanțe multe s-au defectat ori au fost cumpărate direct defecte și la un supra-preț. Mai mult, achiziționarea a fost făcut fără a avea la bază un contract, în timp ce compania care a livrat produsul este deținută de un înalt funcționar responsabil pentru producția echipamentelor militare ale Ucrainei. Este vorba despre Oleg Gladkovski, recunoscut ca un vechi prieten și partener de afaceri al președintelui, Petro Poroșenko. Gladkovski a recunoscut că achiziționarea de ambulanțe nu a implicat o licitație deschisă[iv], argumentând prin faptul că în acest mod s-ar evita amestecarea Rusiei în mezat, prin trimiterea unor companii false la asemenea procese. În altă ordine de idei, Gladkovski susține că s-a retras din procesul decizional al companiei sale Bogdan Motors, nefiind la curent cu ce s-a petrecut între stat și firma sa, recunoscând ambulanțele doar în momentul în care a făcut o vizită pe front.

Reglementarea clasificării achizițiilor prin lege

Un oficial din cadrul Ministerul Apărării declara că secretizarea planului de achiziții ar fi necesară, pentru ca inamicii să nu descopere numărul trupelor ucrainene. Fiind reglementată prin lege, secretizarea achizițiilor și a tranzacțiilor oferă MApN, MAI și Serviciului de Securitate din Ucraina dreptul de a decide dacă acele contracte vor fi sau nu făcute publice. Și cum oficialii instituțiilor aleg să nu ofere informații, evaluarea banilor furați sau risipiți ori identificarea personajelor implicate în fraudarea banilor publici este aproape imposibilă.

”Problema este clasificarea excesivă a bugetului, a cheltuielilor, a contractelor. Problema noastră o reprezintă contractele cu sursă unică”. Nu există criterii clare pentru a determina care dintre achizițiile din domeniul apărării trebuie clasificate[v] a precizat Plakuta, fost șef al Departamentului de Apărare din cadrul Ministerului Economiei, actualmente director executiv al fundației Libertatea Ucrainenilor, un think-tank care luptă pentru promovarea transparenței și competiției în sectorul apărării[vi].

Corupția endemică din sectorul apărării a fost remarcată și de către fostul adjuct al Secretarului Apărării al SUA, care spre sfârșitul anului trecut, în timpul Forumului de Securitate ce a avut loc la Liov, declara că în sectorul apărării ”există un nivel astronomic al corupției”, iar pentru a elimina această stare, Ucraina va trebui ”să scape de Ukroboronprom”[vii]. De asemenea, acesta a ținut să menționeze faptul că Ucraina nu va beneficia de investițiile companiilor americane, atât timp cât situația din acest sector rămâne neschimbată.

În acest sens, Biroul Național Anti-Corupție din Ucraina (NABU), a cărui activitate este sprijinită de FBI, duce o luptă asiduă în vederea dezvăluirii actorilor și surselor actelor de corupție. Însă, cu toate că NABU a adunat dovezi în nu mai puțin de 107 cazuri împotriva unor oficiali de stat, care până la înființarea Biroului erau imposibil de atins de către organele justiției, numai un caz s-a încheiat printr-o sentință judecătorească. Restul cazurilor sunt blocate datorită presiunii politice exercitate prin suprapunerea unor rețele clientelare indescifrabile[viii].

Voluntari care luptă pentru apărarea teritoriului Ucrainei

În timp ce achiziționarea de echipamente militare și de prim-ajutor trece prin filtrul birocrației stufoase și neproductive și a altor tipuri de negocieri interpersonale, voluntarii se implică în sprijinul soldaților ucraineni. Fără a avea la îndemână luxul bugetelor anuale, beneficiind de resurse limitate oferite de donatori ai societății civile, voluntarii aleg să își sacrifice viețile pentru apărare teritoriilor ucrainene și a ideii de ”Ucraina Liberă”.

Deși uneori pot fi văzuți în prima linia a frontului, printre multe alte activități pe care le întreprind  una dintre ele o reprezintă acordarea ajutorului în evacuarea soldaților răniți.

Achiziția ”noilor” ambulanțe a constituit o avanpremieră a ultimelor săptămâni. Lipsa autovehiculelor care să evacueze soldații răniți și să le acorde primul ajutor este una dintre multele probleme întâlnite în sectorul apărării și care este strâns legată de conflictul purtat în estul țării. În acest sens, Jonas Ohman, voluntar suedez care locuiește în Lituania și care este lider al ONG-ului lituanian Blue/Yellow (Albastru/Galben – culorile drapelului Ucrainei) sublinia timpul îndelungat de care a fost nevoie ca într-un final să fie oferite acele ambulanțe precum și defecțiunile cu care au venit din fabrică. În aceste condiții, voluntarii sunt nevoiți să apeleze la improvizații, cumpărând și transformând microbuze în ambulanțe – ”nu este ideal, dar funcționează și este mult mai ieftin decât oricare altă soluție, să nu mai vorbim că este o soluție în vigoare astăzi și care salvează vieți”, conchidea Jonas. De asemenea, acesta a remarcat lipsa vehiculelor adecvate terenurilor accidentate din zona de conflict, dând următorul exemplu ”Pentru a te putea deplasa cu un jeep pe un teren accidentat și cu încărcătură grea în spate, ai nevoie de anvelope pentru noroi. Astfel de anvelope sunt într-adevăr ușor accesibile pe piață, dar forțele armate, cu a lor birocrație,  adesea nu sunt capabile să furnizeze astfel de articole, cu atât mai puțin într-un timp scurt. Deci ce faci ca și comandant de batalion? Suni la voluntari, aceștia vă vor trimite anvelopele în câteva zile…[ix].

De asemenea, Jonas Ohman, identifică aceleași probleme care împiedică dezvoltarea și modernizarea în condiții normale a sectorului apărării –  ”corupția” și ”protecția intereselor” personale –  semnalând că aceste aspecte sunt ”o adevărată durere pentru oricine este implicat în partea logistică a efortului de război[x] (și nu numai).

Pentru a-i susține și răsplăti pe soldații și voluntarii care își sacrifică zi de zi viețile pentru apărarea Ucrainei, liderii de la Kiev trebuie să gândească o strategie pentru modernizarea și restructurarea sectorului apărării și să renunțe la a căuta alternative care să le satisfacă propriile interesele,  jonglând cu bugetul dedicat sectorului apărării al cărui gestiune corectă este esențială în ecuația conflictului cu separatiștii pro-ruși, sprijiniți de Kremlin.

Perspectivele soluționării conflictului din estul Ucrainei nu sunt deloc optimiste. Viitorul statut al auto-proclamatelor regiuni separatiste sunt necunoscute, iar negocierile privind desfășurarea unei misiuni de pace sub egida ONU nu avansează deloc. În aceste condiții, confruntările armate dintre cele două tabere vor continua, producând inevitabil victime.

Nu în ultimul rând, creșterea semnificativă a bugetului pentru apărare programată pentru anul în curs și dublarea capacității de luptă a Ucrainei nu vor fi eficiente dacă aceste îmbunătățiri nu vor fi gândite în logica apărării interesului național. De aceea este important ca liderii ucraineni să dea dovadă de responsabilitate și decență măcar pentru cei care își sacrifică viețile pentru binele țării, demonstrând că într-adevăr ”tranziția de la cantitate la calitate” reprezintă o prioritate pe agenda sectorului apărării[xi].

Moldovan Anton


[i] https://www.nytimes.com/2018/02/19/world/europe/ukraine-corruption-military.html

[ii] Ibidem.

[iii] Ibidem.

[iv] Ibidem.

[v] https://www.kyivpost.com/ukraine-politics/secrecy-blankets-corruption-ukraines-defense-sector.html

[vi] Ibidem.

[vii] https://www.kyivpost.com/ukraine-politics/carpenter-ukraine-get-rid-ukroboronprom.html

[viii] https://www.nytimes.com/2018/02/19/world/europe/ukraine-corruption-military.html

[ix] http://euromaidanpress.com/2018/02/20/the-ukrainian-army-still-cant-do-without-its-volunteers-opinion/

[x] Ibidem.

[xi] https://www.unian.info/politics/10013909-ukraine-boosts-defense-budget-doubles-army-s-combat-capacity-over-4-years-of-donbas-war-expert.html

NU SUNT COMENTARII

Transmiteti un mesaj

ten − 7 =