Organizația ultranaționalistă ”Național Drujina” vrea să asigure ordinea publică pe străzile ucrainene

ordinea publica

În timp ce privirile sunt ațintite spre chestiuni ce țin de tensiunile diplomatice dintre Kiev și Varșovia sau Kiev și Budapesta,  spre încercările repetate de a se găsi un consens asupra viitoarei misiuni de pace sub egida ONU în estul ocupat de separatiștii sprijiniți de Kremlin, zilele acestea un întreg spectacol politic gravitează în jurul politicianului, care nu de mult purta un război la propriu cu Rusia lui Putin și care acum poartă un război politic cu Poroșenko. Este vorba despre Mikhail Șaakașvili, fost guvernator (primar n.a.) de Odesa, devenit între timp rivalul politic numărul unu al președintele în funcție, Petro Poroșenko. Totuși, evenimentul asupra căruia ne vom apleca nu este nici conflictul dintre Poroșenko și Șaakașvili, unde  cel din urmă creându-și profilul unui coagulant al nemulțumirilor societății și fiind conștient de ultimele sale zvâcniri care l-ar putea scoate învingător în duelul cu Poroșenko, organizează proteste pe străzile din Kiev[i].

În cele ce urmează ne vom referi la un eveniment, care a trecut relativ neobservat și a fost la fel de puțin dezbătut. Este vorba despre marșul mișcării ultra-naționaliste”Național Drujina” (Національнi Дружини). Această grupare a fost creată de Cercul Azov, o organizație asociată Batalionului Azov al Gardei Naționale a Ucrainei, împreună cu veteranii săi. Deși Ihor Mikhailenko, fost comandant al Batalionului Azov, se auto-intitulează a fi șeful mișcării, personajul care ar sta la baza proiectului este Andrii Bilețki, cel care a  înființat între timp partidul politic denumit Corpusul Național, un partid cu orientări (ultra)naționaliste. Fiind creată în vara anului 2017, Național Drujina figurează ca o entitate legală, sub forma unui ONG înregistrat la Kiev, având deja filiale în alte 13 regiuni ale Ucrainei[ii].

Cu ce pretinde că urmează să se ocupe acest ONG?  – cu asigurarea ordinii publice.

În acest sens, pe 28 ianuarie, în jur de 600 de ”drujiniki”, mărșăluind străzile Kievului cu fețele acoperite de măști și în uniforme specifice și-au făcut cunoscută prezența printr-o impresionantă paradă, la capătul căreia au depus jurământul de ”a curăța străzile Kievului de traficul ilegal de alcool, de traficanții de droguri și micile spații amenajate pentru ilegalele jocuri de noroc[iii]”. Organizația paramilitară mamă, Batalionul Azov, înființată în anul 2014, cea sub îndrumarea căreia ar acționa Național Drujina, formată din ultranționaliști (și mulți căliți în luptele de gherilă) sunt recunoscuți pentru orientările de extremă dreaptă și simbolurile neo-naziste folosite în timpul Revoluției Euromaidan. Recrutând mai multe grupuri naționaliste (sau ”ONG-uri”) după modelul Național Drujina, membri ai batalionului nu își ascund intoleranța față de  migranți, de minorităților naționale și față de persoane LGBT[iv]. Făcând o mică digresiune, datorită activităților  și mesajelor acestei organizații paramilitare, de multe ori, aparatul de propagandă rusesc a speculat aceste momente și a caracterizat guvernul de la Kiev drept fascist pentru că  tolerează astfel de miscări (…).

Cum va asigura ordinea publică ”Național Drujina”?

Conform RFL/RL, aceștia au publicat un video pe pagina oficială de facebook, care cuprindea  mesaje precum: ”nu vom ezita să folosim forța pentru a stabili ordinea care va aduce prosperitatea fiecărei familii ucrainene” sau ”când organele guvernamentale nu pot sau nu vor să ajute societatea ucraineană” atunci ei (Național Drujina) îi va proteja[v].

Aparent, Național Drujina și alte organizații similare ar acționa în legalitate, deoarece există o lege ce face referire la participarea cetățenilor la protecția ordinii publice și a granițelor statului, care prevede posibilitatea formațiunilor civice de a organiza patrule stradale, dar numai în cooperare cu agenți ai Poliției Naționale și având asupra lor carduri de autorizație din partea autorităților locale. Dacă obțin autorizația respectivă, aceste persoane au aceleași drepturi ca funcționari poliției – de la verificarea documentelor civililor până la folosirea forței fizice, spray-uri paralizante sau alte obiecte de acest gen[vi]. Speculând semantica termenului ”organizații civile”, în acest context, formațiunile paramilitare acționează în calitate de ONG-uri, iar lipsa de claritate a legii sus-meționate, în măsura în care îi anatajează, le permite să o invoce.

Doar că după cum recunoștea și unul dintre liderii Național Drujina, Ihor Mikhailenko, partizanii grupării nu vor patrula pe străzi cu poliția, deoarece ”poliția nu poate face față protecției legii și ordinii”, ca urmare, acțiunile drujinikilor vor fi specifice, iar dacă găsesc activități ilegale care se petrec în suburbiile orașelor, ei îi vor reține pe delicvenți până la venirea poliției.

Totodată, conform legii, participanții organizațiilor civile la patrule nu au voie să folosească arme albe sau arme de foc și trebuie să fie adulți. Din lipsă de surse nu putem preciza cu exactitate dacă aceștia ar utiliza astfel de arme în timpul patrulelor, deși un consilier al Ministrului de Interne liniștește spiritele, afirmând că aceștia nu ar purta arme la ei. În schimb, conform agenției de presă Hromadske.ua această grupare paramilitară postează pe facebook poze care surprind  antrenamente cu arme de foc. Oferind un răspuns acestor neclarități,  același Ihor Mikhailenko a susținut faptul că membrii Național Drujina trebuie să fie pregătiți să treacă ”de la apărarea legii și ordinii pe linia de front sau să lupte împotriva ocupanților”, de aceea se antrenează cu arme,  în timp ce referindu-se la minorii recrutați, el este de părere ca din moment ce aceștia au terminat liceul, nu vede nimic în neregulă cu participarea lor la activitățile organizației[vii].

Trecând de data aceasta la apărătorii oficiali ai legii, Ministrul de Interne, Arsen Avakov, comentând  într-o postare pe site-ul ministerului sublinia faptul că ”în Ucraina, există doar un singur monopol al utilizării forței (legitime) – statul: Garda Națională, Poliția Națională, și Fortele Armate….. toate entitățile paramilitare care încearcă să se poziționeze pe străzile orașelor nu sunt legale…Eu, ca ministru, nu voi permite unor structuri paralele să încerce să se comporte ca formațiuni militare alternative”[viii]. Aceeași opinie a împărtășit-o și șeful poliției din Kiev, Iuri Zozulîa, care declara că în Kiev nu ar exista formațiuni civile care să patruleze cu poliția pe străzile capitalei.

Emergența unor asemenea grupări paramilitare, care se pretind a fi ”apărători ai ordinii și legii”, ar trebui să reprezinte o problemă de luat serios în calcul de către liderii de la Kiev și chiar de către Uniunea Europeană, în marja acordurilor bilaterale semnate cu Ucraina. La aceste aspecte se adaugă, în primul rând, ideologia pe care grupările respective își fundamentează menirea și mesajele și activitățile care derivă din aceasta. Deși, până în momentul de față, nu au fost sesizate atacuri asupra categoriilor sociale la care sunt intoleranți (minorități naționale, migranți sau persoane LGBT), această combinație între paramilitari și orientări de extremă-dreapta, va fi un hibrid periculos pentru societatea ucraineană și viitorul Ucrainei, dacă li se va permite să acționeze.

Până la urmă, ambiguitatea ce ține de existența unor forțe alternative care ar acționa în scopul asigurării ordinii publice va trebui clarificată. Cu toate acestea cert este că parade organizate de grupări ultra-naționaliste aparținând Batalionului Azov s-au desfășurat și în anii precedenți. Mai mult, va trebui clarificat ce înseamnă participarea la protecția ordinii publice și dacă Național Drujina, ramură civilă a batalionul, ar îndeplini criteriile unor astfel de activități.

Nu în ultimul rând, pentru Ucraina este îngrijorătoare intensificarea afișărilor în astfel de cadre ale grupărilor naționaliste, pe care se pare că actuala guvernare le-ar tolera și prin anumite decizii le și încurajează (a se vedea aici discuția legată de glorificarea lui Stephan Bandera, un personaj controversat al luptei pentru independența Ucrainei și care se intersectează cu simbolurile utilizate de Batalionul Azov).

Moldovan Anton


[i] https://www.rferl.org/a/ukraine-protesters-demand-poroshenko-resign-saakashvili-party/29017517.html

[ii] https://en.hromadske.ua/posts/whats-behind-ukraines-shocking-national-druzhyna-militia

[iii] https://www.rferl.org/a/ukraine-azov-right-wing-militia-to-patrol-kyiv/29008036.html

[iv] Ibidem

[v] Ibidem

[vi] A se vedea, https://en.hromadske.ua/posts/whats-behind-ukraines-shocking-national-druzhyna-militia

[vii] Ibidem

[viii]http://mvs.gov.ua/ua/news/11953_Arsen_Avakov_V_Ukraini_ne_mozhe_buti_niyakih_paramilitarnih_utvoren_.htm

NU SUNT COMENTARII

Transmiteti un mesaj

15 + three =