Exporturile moldovenești în UE au atins cote maxime. Presa rusă vede lucrurile altfel

exporturile moldovenești

România și Uniunea Europeană își consolidează pozițiile de cele mai importante destinații pentru exporturile moldovenești. De la Moscova însă lucrurile se văd altfel.

Biroul Național de Statistică a publicat cifrele referitoare la comerțul extern al Republicii Moldova efectuat în 11 luni ale anului 2017. Acestea arată o sporire a exporturilor către Uniunea Europeană și către România.

libris.ro
Din totalul exporturilor, ce a valorat în acea perioadă aproape 2,2 miliarde de dolari, țările Uniunii Europene au cumpărat mărfuri moldovenești în valoare de 1,44 miliarde de dolari, în creștere cu 20 la sută față de aceeași perioadă a anului trecut, ceea ce reprezintă 65,7 la sută din totalul exporturilor moldovenești.

România, de departe cel mai mare importator de mărfuri moldovenești

România rămâne de departe cel mai mare importator de mărfuri moldovenești, valoarea acestora în ianuarie-noiembrie ajungând la 546 milioane de dolari, în creștere cu 17,8% față de aceeași perioadă a anului precedent. Ponderea exporturilor către România a fost în perioada respectivă de 24,9 la sută, înregistrând o scădere nesemnificativă pe fundalul unei creșteri mai mari a exporturilor în general.

La rândul său, cota Federației Ruse, care cu câțiva ani în urmă era principalul importator de produse moldovenești, continuă să scadă. În cele unsprezece luni, în această țară au intrat mărfuri moldovenești în valoare de 238,4 milioane de dolari, în creștere cu 10 la sută față de aceeași perioadă din 2016. Însă, așa cum sporirea exporturilor către Federația Rusă a fost de două ori mai lentă decât sporirea exporturilor în general, ponderea Federației Ruse în statisticile referitoare la partenerii comerciali ai R. Moldova s-a redus până la 10,87%.

Deși statisticile vorbesc de la sine despre tendințele comerțului extern moldovenesc, lucrurile se văd altfel din Federația Rusă. Cel puțin altfel sunt relatate de către televiziunile subordonate Kremlinului.

Dezinformare ”Made in Russia”

Postul TV de stat din Federația Rusă „Россия 1” a difuzat recent un reportaj întitulat „Reportajul Rossia 1 interzis: ”Fabricat în Moldova”: Europa nu este interesată”), în care reporterul rus afirmă că exporturile moldovenești se reorientează spre Rusia.

Împiedicată în contradicții, Europa își pierde din ce în ce mai mult atractivitatea în ochii vecinilor săi. Moldova este unul din cele mai elocvente exemple. Acum trei ani și jumătate, autoritățile de la Chișinău au semnat un Acord de Asociere cu UE, însă acum, visează să se întoarcă spre piața rusă”.

În reportaj se insistă pe „date statistice” fără a indica sursa acestora, cum că în prima parte a anului 2017, exportul de legume din Moldova spre țările UE a fost de aproximativ 500 de tone, iar în Federația Rusă – de peste 8000 de tone, iar exportul de fructe – 1000 de tone pe piața comunitară și peste 100.000 de tone pe piața rusească.

Asociația Presei Independente (API) de la Chișinău a solicitat de la Întreprinderea de Stat „Centrul Informațional Agricol” informaţii privind exportul fructelor şi iată care este situaţia reală: în prima jumătate a anului trecut, Republica  Moldova a exportat peste 15629 tone de fructe în Federația Rusă și peste 1340 de tone în Uniunea Europeană. Cantitatea de legume exportată în Federația Rusă a fost de 1601 tone, față de 1499 tone comercializate în UE.

În acelaşi timp, produsele agricole moldovenești au fost vândute pe piaţa UE la preţuri mult mai avantajoase decât pe piața rusă, lucru pe care jurnaliştii ruşi nu au dorit să-l menţioneze. Astfel, datele Biroului Național de Statistică din Moldova (BNS) arată că în prima jumătate a anului trecut, Republica Moldova a exportat fructe și legume în UE în valoare de circa 51 milioane de dolari, iar în țările CSI – de circa 36 milioane dolari.

În ce privește trendul, datele Biroului Național de Statistică din Chișinău sunt destul de elocvente. Rusia rămâne în continuare unul din cei mai mari importatori de fructe și legume moldovenești, însă valorile importate în această țară sunt în scădere continuă.

Trendul exporturilor de fructe și legume în Federația Rusă denotă o scădere continuă

Dacă în anul 2011, în Federația Rusă au fost exportate legume moldovenești în valoare de 21 milioane de dolari, în anul 2016 valoarea exporturilor respective a scăzut până la 759 mii de dolari.

Cât privește fructele moldovenești, volumul exporturilor acestora a scăzut de la 101 milioane de dolari în 2011 la 39 milioane de dolari în 2016.

Pe de altă parte, România, care produce în linii generale aceleași fructe și legume ca și Republica Moldova a înregistrat majorări substanțiale atât a importului de fructe cât și de legume moldovenești.

Dacă în 2011 România importa legume moldovenești în valoare de 617 mii, în 2016 volumul importurilor respective a urcat până la 1,8 milioane.

La rândul său, importul de fructe moldovenești în România a crescut de la  două milioane în 2011 la 13 milioane de dolari în 2016.

Legea anti-propagandă va intra în vigoare peste o lună

De asemenea, jurnalistul rus de la Rossia 1 dă de înțeles că reportajul respectiv este interzis în Republica Moldova, referindu-se, probabil, la legea anti-propagandă, care a fost publicată chiar în dimineața zilei de azi, 12 ianuarie, în Monitorul Oficial.

Este iarăși o dezinformare, or Decretul privind promulgarea acestei legi a fost semnat cu două zile în urmă și ea va intra în vigoare abia peste 30 de zile. Până atunci, însă, știrile rusești vor continua să fie transmise în Republica Moldova.

Așa numita lege anti-propagandă prevede o serie de modificări la Codul audiovizualului, unde sunt incluse noi norme prin care se asigură protecția persoanelor, societății și a statului de eventuale tentative de dezinformare sau de informare manipulatoare din exterior și neadmiterea provocărilor cu caracter mediatic îndreptate împotriva Republicii Moldova.

La fel, este prevăzută transmisia programelor de televiziune și radio cu conținut informativ, informativ-analitic, militar și politic care sunt produse în statele membre ale Uniunii Europene, SUA, Canada, precum și în statele care au ratificat Convenția Europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră. Federația Rusă n-a ratificat această Convenție.

C.I.

NU SUNT COMENTARII

Transmiteti un mesaj

4 + 14 =