Conflictul diplomatic dintre Polonia și Ucraina, de la masacrul de la Volînia la realități prezente – partea a II-a

polonia

Articularea deciziilor și politicilor naționale bazate pe identitate și memorie, atât la Varșovia, cât și la Kiev au reactivat diferende pe probleme istorice. Spirala acuzațiilor și provocărilor reciproce pare să creeze o situație fără precedent a relațiilor contemporane dintre cele două state. În această ecuație, Euromaidan a creat două contexte distincte și paradoxale în același timp.Astfel, Polonia – reprezentată de liderii politici și organizațiile civile – a dat dovadă de o solidaritate impresionantă față evenimentele care se petreceau în Ucraina și a sprijinit lupta ucrainenilor pentru libertate precum și dorinţa acestora de reorientare spre Occident. În oglindă, același eveniment a aprins spiritul național în rândul multor ucraineni, care au apelat tot mai frecvent la simboluri și sloganuri naționaliste cu origini din timpul controversatelor OUN-UPA.

Istoria și identitatea devin baze ale politicilor naționale

La nici doi ani după manifestările din strada, soldate cu zeci de mii de victime, noua conducere politică de la Kiev, intrată în dizgrația celor mai mulţi dintre ucraineni și aflată în continuu regres, a început să speculeze sensibilitățile din sfera istoriei și a identității naționale, pentru a compensa oarecum inabilitatea de a a-și respecta promisiunile făcute în campanie. În acest context, apare transferul treptat al unor elemente naționaliste ”ale străzii” sau preluarea unor elemente din agendele partidelor cu orientări naționaliste în sfera politicilor naționale și a retoricii de guvernare – comemorarea și glorificarea lui Stephan Bandera și a eroilor ce au luptat pentru independența Ucrainei, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, respectiv noua lege a educației, care restrânge dreptul minorităților naționale de a studia în limba maternă.

Conflictul diplomatic dintre Polonia și Ucraina, de la masacrul de la Volînia la realități prezente – partea a I-a

Noua abordare a guvernului de la Kiev s-a juxtapus neoportun peste schema naționalistă proiectată de guvernul de la Varșovia, care își configurează politicile în jurul unor narațiuni istorice și politici naționaliste. Hotărârea elitelor polone de a califica crimele ucrainenilor naționaliști ca genocid este primul semn al radicalizării acestora pe marginea cazului Volînia atât de important pentru istoria Poloniei și a cărui soluționare este considerată indispensabilă pentru continuarea relațiilor de prietenie cu statul ucrainean. Atitutinea belicoasă şi tranşantă a liderilor polonezi a fost accentuată de decizia Kievului de a echivala oficial operațiunile polonezilor și în special ale AK (Armia Krajowa)[i] împotriva ucrainenilor cu cele ale OUN-UPA împotriva polonezilor[ii]. Contra-răspunsul Kievului a fost perceput ca o sfidare, o lipsă de respect pentru istoria și memoria Poloniei și a polonezilor. Din aceste cauză, pentru Varșovia motivele morale și istorice ce rezidă în acele evenimente petrecute la Volînia sunt transferate în sfera politică și materializate în dispute cu guvernul de la Kiev, în încercarea de a tranșa situația în favoarea ”politicii adevărului”, care a fost întotdeauna de partea Poloniei.

Înainte de a merge mai departe, considerăm că sunt importante de făcut câteva observații asupra unor aspecte la care liderii de la Varșovia se raportează într-un anumit fel, dar care pentru ucraineni în general nu reprezintă același lucru. În timpul Euromaidan, scandările numelui lui Bandera sau a altor lideri ai UPA nu au însemnat instigări la adresa polonezilor. Nici Bandera, nici UPA, conform istoricului Iaroslav Hruțak, nu au reprezentat niciodată baza construcției identității ucrainene; ”ei mai degrabă au servit ca simboluri a luptei pentru independența vestului Ucrainei”. În altă ordine de idei, în timpul revoluției, folosirea lui Bandera și UPA a fost direcționată împotriva Federației Ruse, nicidecum a Poloniei[iii]. Mai mult, simbolurile, în speță Bandera și UPA, nu sunt la fel de relevante pe întreg teritoriul național. Din contră, simbolurile naționale ale ucrainenilor din vest nu au aceeași semnificație pentru mulți dintre ucraineni aflați în alte regiuni ale țării. Chiar dacă intenția liderilor ucraineni probabil nu a fost cea înțeleasă de Varșovia, deciziile neoportune și (uneori) iresponsabile luate la Kiev au oferit posibilitatea conducerii polone să interpreteze acele demersuri în logica utilă consolidării discursului naţionalist.

Pe de altă parte, mai trebuie menționat încă un aspect. Dacă narațiunea istorică este inerentă procesului de reconstrucţie pentru identitatea națională a Poloniei, în cazul Ucrainei situaţia este diferită. Când statul polon a dispărut ca entitate politică (ori când independența i-a fost cvasi-capturată în timpul regimului comunist), noțiunea de stat era înlocuită de narațiunea istorică întreținută prin literatură și viziunea nostalgică asupra trecutului glorios. Nu același lucru se poate spune și despre identitatea națională ucraineană sau importanța istoriei pentru Ucraina. Conform Olei Hnatiuk, cercetător polonez pe relațiile polono-ucrainene, există doar o anumită parte a identității ucrainene care se bazează pe rădăcinile istorice și culturale sau pe identificarea cu cultura ucraineană. Hnatiuk argumentează prin faptul că o mulțime de oameni din Ucraina se consideră ucraineni, dar nu vorbesc neapărat ucraineana și nici nu cunosc neapărat cultura ucraineană. Ca urmare, ucrainenii ”moderni” sunt mai puțin etnocentrici și concentrați pe istorie decât polonezii, construind un tip diferit de identitate, bazat mai degrabă pe loialitatea față de stat[iv].

Nu în ultimul rând, ”cazul Volînia” reprezintă pentru mulți dintre ucraineni o necunoscută în istoria Ucrainei sau a relațiilor ucraineano-polone, mai ales în rândul celor care nu au avut rude în vestul Ucrainei. Lipsa informațiilor despre acest eveniment se datorează mai multor factori: de la omiterea subiectului din manualele de istorie, până la lipsa de interes a ucrainenilor de a cunoaște cele petrecute atunci sau pasivitatea autorităților post`90 de a acorda o oarecare atenție acelui moment.

În general, acestea ar fi principalele aspecte care stau la baza perspectivelor diferite poloneze şi ucrainene asupra istoriei și în particular asupra cazului Volînia.

Crearea intrigii

Viziunile diametral opuse se reflectă și în modul în care autoritățile ucrainene și poloneze se raportează și utilizează aceste elemente în configurarea discursurilor și a politicilor naționale. De la bun început, nici Varșovia, dar nici Kievul nu au încercat să aplaneze diferendul, înafara unor vorbe potenţial bine intenţionate, din partea liderilor ucraineni – ”iertăm și cerem iertare” –, fiecare având impresia că adevărul e de partea lor, așteptând scuzele de rigoare. Însă până a se ajunge la acele scuze, ambele tabere s-au angajat într-un concurs al actelor iresponsabile și provocatoare. În continuare vom prezenta pe scurt câteva dintre ele.

Monumentelor ce înfățișează eroi ai lupte pentru independența Ucrainei, aflate pe teritoriul Poloniei au început să fie vandalizate încă din anul 2014. Aceste acte s-au intensificat odată cu preluare puterii de către Partidul Lege și Justiție a cărui discursuri le-au încurajat.

Un alt moment sensibil va fi ecranizarea unei producții care prezintă atrocitățile ucrainenilor naționaliști. Este vorba despre filmul Wolyn (2016), a cărui premieră a fost anulată în Ucraina, fiind ulterior interzisă rularea în cinematografe.

Gradual, PiS cochetează cu politicile de dreapta ultra-naționaliste care incita la ură și xenofobie. Nu în ultimul rând, ca o încoronare a acestora a venit decizia de a legifera ”masacrul de la Volînia” ca genocid[v]. Evident, în acest caz, hotărârea nu a aparținut doar PiS, ci tuturor partidelor din parlamentul polon care au achiesat și votat pentru acea lege.

În replică conducerea de la Kiev a iniţiat o serie de demersuri în aceaşi logică. Legea privind consacrarea luptătorilor OUN-UPA ca luptători pentru independența Ucrainei a survenit accidental în timpul vizitei oficiale a fostului președinte Bronislaw Komarowski în Ucraina.

Mai departe, în ciuda ostilităților cu Varșovia pe problema ridicării la rang de eroi naționali a unor personalități controversate în istoria comună polono-ucraineană, autoritățile de la Kiev au hotărât schimbarea numelui unui bulevard important din capitală în Stepan Bandera. Decizia s-a suprapus, tot ca o coincidență probabil(…), cu  participarea președintelui Petro Poroșenko la Summitul NATO de la Varșovia, din 2016[vi].

Câteva dintre consecințele acestui conflict diplomatic

Utilizând ca pretext vandalizarea monumentelor istorice ucrainene de pe teritoriul Poloniei, Institutul Național al Memoriei din Ucraina a hotărât suspendarea activităților grupului de lucru polon care se ocupă de deshumarea trupurilor polonezilor aflați pe teritoriul statului ucrainean. De cealaltă parte, pe fondul măsurii luate de Institutul Național al Memoriei, liderii polonezi au întocmit o listă a persoanelor non-grata, care cuprinde oficiali ucraineni cu pretinse poziții anti-polone.

Însă aceste politici de sorginte naționalistă nu se reflectă doar la nivelul deciziilor politice, ci au anvergură în sfera socială. Dacă în Ucraina încă nu au fost identificate efecte ale conflictului diplomatic la nivel social, pe teritoriul polonez au fost observate mai multe situații îngrijorătoare. S-au semnalat cazuri de atacuri asupra ucrainenilor de pe teritoriul Poloniei, în multe dintre situații autoritățile fiind reluctante în a sancționa atacatorii[vii]. De asemenea, s-a observat tendința de a percepe imigrația ucrainenilor ca factor al scăderii salariilor în anumite regiuni ale Poloniei. O altă consecință a politicilor PiS este încurajarea exprimările rasiste și anti-ucrainene. Astfel, un cunoscut jurnalist polonez îi descria pe ucraineni ca ”măcelari și violatori”, în timp ce un fost preot catolic instiga la ură împotriva ucrainenilor și evreilor. Nu în ultimul rând, organizațiile ce reprezintă minoritate ucraineană de pe teritoriul Poloniei au avut de suferit, datorită deciziei autorităților centrale de a reduce semnificativ fondurile de stat dedicate acestora pentru anul 2017[viii].

Mai îngrijorător este faptul că, per ansamblu, s-a observat o înrăutățire a relațiilor interpersonale dintre polonezi și ucraineni. Rezultatele ultimului sondaj realizat de Organizația Internațională pentru Migrație referitor la percepția asupra străinilor în Polonia relevă faptul că a scăzut nivelul atitudinilor pozitive ale polonezilor față de ucraineni[ix].

În consecință, politicile și deciziile revanșarde ale celor două administrații conduc nu doar la agravarea relațiilor la nivel diplomatic, ci au și vor avea efecte negative în rândul celor două societăți.

Atât timp cât administrația centrală de la Varșovia va aștepta ca liderii ucraineni să renunțe la elogierea unor personalități din istoria Ucrainei considerate simboluri ale luptei pentru independență, iar Kievul va aștepta o schimbare în modul de abordare a politicii externe a Poloniei –  în special pe segmentul istoriei și a noilor tendințe de articulare a politicilor naționaliste –  capitolul disputelor între cele două tabere nu va fi sfârșit prea curând. Pe de altă parte însă, s-ar putea ca Ucraina să iasă cea mai dezavantajată de pe urma acestei dispute. Kievul are deja probleme cu Budapesta (și parțial cu București) declanșate pe seama noii legi a educației. Escaladarea tensiunilor pe relație cu Varșovia ar putea însemna pierderea oricărei susțineri din partea vecinilor angrenați în structurile euro-atlantice. În acest sens, mesajul transmis anul trecut de către ministrul de externe al Poloniei, Witold Waszczykowski, a fost cât se poate de tranșant: ”Ucraina nu va intra în Uniunea Europeană cu Bandera[x]”.

În acest context este esențială găsirea unui consens ca lucrurile să nu degenereze. Primele semnale ale unei eventuale reconcilieri pe probleme istorice vor putea fi așteptate, după întâlnirea bilaterală ce a fost anunțată în decursul lunii februarie, o întrevedere care îi va pune față în față pe vicepremierii celor două state, Pavlo Rozenko (Polonia), respectiv Piotr Glinski (Ucraina)[xi].

Moldovan Anton


[i] Principala mișcare de rezistență a polonezilor împotriva Germaniei Naziste și a Uniunii Sovietice.

[ii] https://oaspl.org/2016/08/02/polska-ukraina-czyli-oas-o-tym-ze-warto-siegnac-do-listu-biskupow/

[iii] https://www.wilsoncenter.org/blog-post/ukrainian-polish-relations-the-context-the-memory-war-game-lose-lose

[iv] http://uacrisis.org/ua/59339-zminiti-poryadok-dennij-ola-hnatiuk

[v] https://www.wilsoncenter.org/blog-post/ukrainian-polish-relations-the-context-the-memory-war-game-lose-lose

[vi] Ibidem

[vii] ibidem

[viii] http://neweasterneurope.eu/2017/10/31/poland-ukraine-relations-ball-court/

[ix] Ibidem

[x] https://www.unian.info/politics/2068456-poland-not-witnessing-ukraines-growing-nationalism-fm-waszczykowski.html

[xi] https://www.unian.info/politics/2351393-ukrainian-polish-commission-on-history-to-meet-next-month-ambassador.html

NU SUNT COMENTARII

Transmiteti un mesaj

seventeen + 9 =