Practici anticoncurentiale si sanctiunile prevazute de Legea nr. 21/1996 a concurentei republicata

concurentei

Legea 21/1996 a concurentei republicata are drept scop protectia, mentinerea si stimularea concurentei si a unui mediu concurential normal, in vederea promovarii intereselor consumatorilor. Prin întreprindere, asa cum este definita in lege, se înţelege orice entitate angajată într-o activitate economică constând în oferirea de bunuri sau de servicii pe o piaţă dată, indiferent de statutul său juridic şi de modul de finanţare.

Practici anticoncurenţiale

Potrivit art. 5 din Legea 21/1996sunt interzise orice înţelegeri între întreprinderi, decizii ale asociaţiilor de întreprinderi şi practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect împiedicarea, restrângerea ori denaturarea concurenţei pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia, în special cele care:

a)stabilesc, direct sau indirect, preţuri de cumpărare sau de vânzare sau orice alte condiţii de tranzacţionare;

b)limitează sau controlează producţia, comercializarea, dezvoltarea tehnică sau investiţiile;

c)împart pieţele sau sursele de aprovizionare;

d)aplică, în raporturile cu partenerii comerciali, condiţii inegale la prestaţii echivalente, creând astfel acestora un dezavantaj concurenţial;

e)condiţionează încheierea contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestaţii suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanţele comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte.

Aceste interdictii nu se aplică înţelegerilor sau categoriilor de înţelegeri între întreprinderi, deciziilor sau categoriilor de decizii ale asociaţiilor de întreprinderi, practicilor concertate sau categoriilor de practici concertate, atunci când acestea îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

a)contribuie la îmbunătăţirea producţiei sau distribuţiei de mărfuri ori la promovarea progresului tehnic sau economic, asigurând, în acelaşi timp, consumatorilor un avantaj corespunzător celui realizat de părţile la respectiva înţelegere, decizie ori practică concertată;

b)impun întreprinderilor în cauză doar acele restricţii care sunt indispensabile pentru atingerea acestor obiective;

c)nu oferă întreprinderilor posibilitatea de a elimina concurenţa de pe o parte substanţială a pieţei produselor în cauză.

Sarcina probei unei încălcări a prevederilor legale revine Consiliului Concurenţei. Întreprinderii sau asociaţiei de întreprinderi care invocă beneficiul prevederilor neincadrarii in interdictiile legii, îi revine sarcina de a dovedi că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege in acest sens.

Este interzisă folosirea în mod abuziv de către una sau mai multe întreprinderi a unei poziţii dominante deţinute pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia. Aceste practici abuzive pot consta în special în:

a)impunerea, direct sau indirect, a preţurilor de vânzare sau de cumpărare sau a altor condiţii de tranzacţionare inechitabile;

b)limitarea producţiei, comercializării sau dezvoltării tehnice în dezavantajul consumatorilor;

c)aplicarea în raporturile cu partenerii comerciali a unor condiţii inegale la prestaţii echivalente, creând astfel acestora un dezavantaj concurenţial;

d)condiţionarea încheierii contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestaţii suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanţele comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte.

Se prezumă, până la proba contrară, că una sau mai multe întreprinderi se află în poziţie dominantă, în situaţia în care cota ori cotele cumulate pe piaţa relevantă, înregistrate în perioada supusă analizei, depăşesc 40%.

Sunt interzise orice acţiuni sau inacţiuni ale autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice centrale ori locale şi ale entităţilor către care acestea îşi deleagă atribuţiile, care restrâng, împiedică sau denaturează concurenţa, precum:

a)limitarea libertăţii comerţului sau autonomiei întreprinderilor, exercitate cu respectarea reglementărilor legale;

b)stabilirea de condiţii discriminatorii pentru activitatea întreprinderilor.

În cazul în care autorităţile sau instituţiile administraţiei publice centrale ori locale sau entităţile către care acestea şi-au delegat atribuţiile nu se conformează, în termenul stabilit, măsurilor dispuse prin decizie de către Consiliul Concurenţei în scopul restabilirii mediului concurenţial, acesta poate introduce acţiune în contencios administrativ, la Curtea de Apel Bucureşti, solicitând instanţei, după caz, anularea, în tot sau în parte, a actului care a condus la restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenţei, obligarea autorităţii sau instituţiei în cauză să emită un act administrativ ori să efectueze o anumită operaţiune administrativă.

Consiliul Concurenţei se poate adresa instanţei, în termen de 6 luni de la data expirării perioadei prevăzute în decizie, perioadă în care autoritatea sau instituţia administraţiei publice centrale sau locale avea obligaţia să se conformeze măsurilor necesare restabilirii mediului concurenţial normal.

Sanctiuni

Sunt nule de drept orice înţelegeri sau decizii interzise prin legea 21/1996, precum şi prin Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, respectiv orice angajamente, convenţii ori clauze contractuale raportându-se la o practică anticoncurenţiala.

Potrivit art. 53 din Legea 21/1996 republicata, constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 0,1% la 1% din cifra de afaceri totală din anul financiar anterior sancţionării următoarele fapte, săvârşite cu intenţie sau din neglijenţă de întreprinderi ori asociaţii de întreprinderi:

a)furnizarea de informaţii inexacte, incomplete sau care induc în eroare într-o cerere, o confirmare, o notificare sau o completare la aceasta, potrivit prevederilor art. 13: (1)Concentrările economice care depăşesc pragurile valorice prevăzute la art. 12 trebuie notificate Consiliului Concurenţei înainte de punerea în aplicare şi după încheierea acordului, după anunţarea ofertei publice sau după preluarea pachetului de control. (2)Notificarea poate fi efectuată şi în cazurile în care întreprinderile implicate demonstrează Consiliului Concurenţei intenţia de a încheia un acord sau, în cazul ofertei publice, şi-au anunţat intenţia de a face o astfel de ofertă, cu condiţia ca acordul sau oferta planificată să aibă ca rezultat o concentrare care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 12. (3)Potrivit prevederilor prezentei legi, termenul “concentrare economică notificată” include, de asemenea, concentrările planificate, notificate potrivit prevederilor alin. (2). (4)Concentrările economice care se realizează prin fuziunea a două sau mai multor întreprinderi trebuie notificate de către fiecare dintre părţile implicate; în celelalte cazuri, notificarea trebuie să fie înaintată de către persoana, întreprinderea sau întreprinderile care dobândesc controlul asupra uneia sau mai multor întreprinderi ori asupra unor părţi ale acestora. (5)Criteriile de evaluare a compatibilităţii concentrărilor economice cu un mediu concurenţial normal, procedura de notificare, de acordare a derogării, termenele, documentele şi informaţiile de prezentat, comunicările şi prezentarea de observaţii de către întreprinderile interesate se stabilesc prin regulamente şi instrucţiuni adoptate de Consiliul Concurenţei. (6)Este interzisă punerea în aplicare a unei operaţiuni de concentrare economică înainte de notificare şi înainte de a fi declarată compatibilă cu un mediu concurenţial normal, printr-o decizie adoptată de Consiliul Concurenţei, potrivit prevederilor art. 47. (7)Prevederile alin. (6) nu împiedică punerea în aplicare a unei oferte publice sau a unei serii de tranzacţii cu valori mobiliare, inclusiv cu valori mobiliare convertibile în alte tipuri de valori mobiliare, acceptate în vederea tranzacţionării pe o piaţă de tipul bursei de valori, prin care se dobândeşte controlul potrivit prevederilor art. 9 de la vânzători diferiţi, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: a)concentrarea să fie notificată fără întârziere Consiliului Concurenţei, potrivit prevederilor alin. (1); b)cel care dobândeşte controlul să nu exercite drepturile de vot aferente valorilor mobiliare în cauză sau să facă acest lucru numai pentru a menţine valoarea integrală a investiţiei sale în temeiul unei derogări acordate de Consiliul Concurenţei, potrivit prevederilor alin. (8); (8)Consiliul Concurenţei poate acorda, la cerere, o derogare de la regula instituită la alin. (6). Cererea de acordare a derogării trebuie să fie motivată. În decizia pe care o va emite Consiliul Concurenţei va ţine cont de efectele suspendării concentrării economice asupra uneia sau mai multora dintre întreprinderile implicate în operaţiune sau asupra unor terţi şi de ameninţarea reprezentată de concentrare asupra concurenţei. Această derogare poate fi acordată sub rezerva îndeplinirii unor condiţii şi obligaţii destinate asigurării unei concurenţe efective. O derogare poate fi acordată oricând, atât anterior, cât şi ulterior notificării. (9)Validitatea oricărei operaţiuni de concentrare economică, inclusiv a celor realizate cu încălcarea prevederilor alin. (6), depinde de analiza şi decizia pe care Consiliul Concurenţei o adoptă cu privire la operaţiune, potrivit prevederilor art. 47 alin. (2), (4), (5) şi (8).”

b)furnizarea de informaţii inexacte, incomplete sau care induc în eroare ori de documente incomplete sau nefurnizarea informaţiilor şi documentelor solicitate potrivit prevederilor art. 34 alin. (1) lit. a): „În vederea analizării plângerilor formulate potrivit art. 33 alin. (1) lit. b) şi a notificărilor privind concentrările economice, precum şi în exercitarea atribuţiilor prevăzute la art. 25 alin. (1), inspectorii de concurenţă, indicând temeiul legal, scopul, termenele, precum şi sancţiunile prevăzute, după caz, la art. 53 lit. a) şi b), art. 54 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) şi art. 59 alin. (1) lit. e), pot solicita informaţiile şi documentele care le sunt necesare întreprinderilor şi asociaţiilor de întreprinderi”;

c)furnizarea de informaţii inexacte sau care induc în eroare, ca răspuns la o solicitare efectuată potrivit prevederilor art. 34 alin. (2): „În realizarea procedurii de examinare preliminară, necesară în vederea exercitării din oficiu a atribuţiilor prevăzute la art. 25 alin. (1) lit. a) şi g), inspectorii de concurenţă, indicând temeiul legal, scopul, termenele, precum şi sancţiunile prevăzute la art. 53 lit. c) sau, după caz, la art. 54 alin. (1) lit. b), pot solicita întreprinderilor şi asociaţiilor de întreprinderi, precum şi autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice centrale şi locale orice informaţii şi documente necesare

sau cu ocazia procedurilor desfăşurate în temeiul art. 37: (1)În scopul îndeplinirii atribuţiilor legale, inspectorii de concurenţă, cu excepţia debutanţilor, pot să intervieveze orice persoană fizică sau juridică, care a consimţit la acest lucru. (2)În vederea realizării interviurilor prevăzute la alin. (1), Consiliul Concurenţei transmite o solicitare scrisă persoanei sau persoanelor ce urmează a fi intervievate, indicând temeiul legal, scopul, data şi locul derulării interviului, precum şi sancţiunile prevăzute de prezenta lege. (3)Interviul poate fi realizat prin orice mijloace, inclusiv pe cale electronică, va fi înregistrat pe suport audiovideo şi consemnat într-un proces-verbal semnat de toţi participanţii.

d)furnizarea de informaţii, documente, înregistrări şi evidenţe într-o formă incompletă în timpul inspecţiilor desfăşurate;

e)refuzul de a se supune unei inspecţii desfăşurate.

Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 20.000 lei la 50.000 lei neîndeplinirea obligaţiei prevăzute la art. 4 alin. (5): „Intreprinderle care fac parte din comertul modern cu produse alimentare si nealimentare, de tip supermarket, hipermarket, discounter si cash&carry, vor transmite Consiliului Concurentei, la cererea acestuia, preturile de vanzare a produselor comercializate de acestea, in vederea realizarii de analize, studii de piata sau comparatii de pret.”

Contravenţiile se constată şi se sancţionează de către Consiliul Concurenţei în plen, comisii sau prin inspectorii de concurenţă.

Deciziile emise de către Consiliul Concurenţei în aplicarea legii vor fi comunicate părţilor în cauză de către Consiliul Concurenţei şi vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, pe cheltuiala contravenientului sau a solicitantului, după caz, ori pe pagina de internet a Consiliului Concurenţei.

Dreptul Consiliului Concurenţei de a aplica sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea prevederilor legii se prescrie după cum urmează:

a)în termen de 3 ani, în cazul săvârşirii uneia dintre contravenţiile prevăzute la art. 53;

b)în termen de 5 ani, în cazul tuturor celorlalte contravenţii prevăzute de lege.

Prescripţia dreptului Consiliului Concurenţei de a aplica sancţiuni începe să curgă de la data săvârşirii încălcării. În cazul încălcărilor care au caracter de continuitate sau de repetabilitate, prescripţia începe să curgă de la data încetării ultimului act sau fapt anticoncurenţial în cauză.

Orice acţiune întreprinsă de către Consiliul Concurenţei în scopul unei examinări preliminare sau în scopul investigării unei încălcări a legii întrerupe cursul termenelor de prescripţie. Întreruperea termenului de prescripţie produce efect de la data comunicării acţiunii întreprinse de către Consiliul Concurenţei, făcută către cel puţin un operator economic sau o asociaţie de operatori economici care a participat la săvârşirea încălcării legii.

Acţiunile ce pot fi întreprinse de către Consiliul Concurenţei şi care întrerup cursul termenului de prescripţie includ, în principal, următoarele:

a)solicitări de informaţii, în scris;

b)ordin al preşedintelui Consiliului Concurenţei de declanşare a unei investigaţii;

c)desfăşurarea de inspecţii;

d)comunicarea raportului de investigaţie.

Întreruperea termenului de prescripţie îşi produce efectele faţă de toţi operatorii economici sau asociaţiile de operatori economici care au participat la săvârşirea încălcării legii.

Termenul de prescripţie pentru aplicarea sancţiunilor se suspendă pe durata în care decizia Consiliului Concurenţei se află pe rolul instanţelor de judecată.

Fapta oricărei persoane care exercită funcţia de administrator, reprezentant legal ori care exercită în orice alt mod funcţii de conducere într-o întreprindere de a concepe sau organiza, cu intenţie, vreuna dintre practicile interzise potrivit prevederilor legii şi care nu sunt exceptate potrivit prevederilor legale, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani ori cu amendă şi interzicerea unor drepturi.

Acţiunea în justiţie va putea fi intentată pentru consumatori şi de către asociaţiile de protecţia consumatorilor legal înregistrate, precum şi de către asociaţiile profesionale sau patronale pentru membrii acestora afectaţi de o practică anticoncurenţială, pe baza atribuţiilor acestora şi a împuternicirilor primite în acest sens, după caz.

Societatea Civila de Avocati Ionescu si Asociatii
tel: +40 31 – 420.66.88
fax: +40 21 – 330.31.00
mobil :+40 723.65.88.44
web-site: www.ionescu-asociatii.ro

e-mail: office@ionescu-asociatii.ro

NU SUNT COMENTARII

Transmiteti un mesaj

7 + 16 =