Interreg V-A Romania – Ungaria: relansarea primului apel restrans pentru propuneri de proiecte strategice

    romania - ungaria

    Programul de Cooperare Transfrontaliera Interreg V-A Romania – Ungaria, gestionat de Ministerul Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene, a anuntat ca a fost relansat Primul Apel restrans, pentru propuneri de proiecte strategice.  Proiectele se pot depune pana in data de 5 decembrie 2017.

    Valoarea totala a fondurilor disponibile pentru acest Apel este 13,925,083 EURO (FEDR), la care se adauga cofinantarea nationala a celor doua state membre participante in program, Romania si Ungaria.

    libris.ro
    Domeniul in care se pot depune proiecte este Prioritatea 7/b – Imbunatatirea mobilitatii regionale prin conectarea nodurilor secundare si tertiare la infrastructura TEN-T, inclusiv nodurile multimodale (in cadrul Axei prioritare 2, Imbunatatirea mobilitatii transfrontaliere durabile si eliminarea blocajelor).

    Apelul se adreseaza proiectelor cu valoare strategica, care abordeaza cele mai importante nevoi ale regiunii de granita romano-maghiare, proiecte care sunt aliniate strategiilor nationale, regionale, sau judetene relevante si care au capacitatea de a produce un impact sporit si de a imbunatati calitatea vietii in zona de granita.

    Pot beneficia de finantare autoritati/administratii locale si judetene si institutii subordonate acestora, autoritati in domeniul administrarii drumurilor, organizatiile nationale responsabile pentru dezvoltarea infrastructurii de transport etc. Se poate aplica pentru finantare doar in parteneriat transfrontalier.

    Aria eligibila a Programului cuprinde judetele Arad, Bihor, Satu Mare si Timis in Romania, respectiv, Békés, Csongrád, Hajdú-Bihar si Szabolcs-Szatmár-Bereg, in Ungaria.

    Ratele de cofinantare sunt de pana la 98 % din costurile totale eligibile pentru partenerii romani si pana la 95 % in unele cazuri, chiar 100 %, pentru solicitantii maghiari, totalizand atat FEDR cat si co-finantarea nationala. Aplicatiile trebuie depuse online, prin intermediul sistemului eMS, pana in data de 5 decembrie 2017 ora 16:00 (EET).

    In timpul fazei de aplicare, programul va oferi asistenta solicitantilor prin intermediul Secretariatului Comun (SC). Solicitantii pot adresa intrebari cu privire la regulile acestui Apel de propuneri de proiecte pana cu cel tarziu 21 de zile lucratoare inaintea inchiderii Apelului, la adresa de e-mail: joint.secretariat at brecoradea.ro. Raspunsurile la intrebari vor fi transmise (publicate) cu cel putin 11 zile lucratoare inainte de data limita de depunere.

    Vor fi organizate sesiuni de informare atat in Romania cat si in Ungaria.

    NU SUNT COMENTARII

    Transmiteti un mesaj

    1 × four =