De ce adoptarea reformelor în Ucraina reprezintă un proces atât de lent?

După aproape o săptămână de proteste au apărut şi primele rezultate. Pe 19 octombrie, Verkovna Rada a adoptat reforma sistemului de sănătate, în acelaşi timp, au fost trimise către Curtea Constituţională cele două proiectele de lege ( varianta propusă de președinție și cea formulată de parlament) privind retragerea imunităţii politice a parlamentarilor pentru a fi analizate – în orice caz, o eventuală modificare a Constituției necesită timp, iar schimbările în acest sens nu se vor putea realiza anul acesta.  Pe fondul presiunii aceluiași protest, Poroșenko a promis să iniţieze și mult-ceruta Curte Anti-Corupție (dar valabilitatea și utilitatea curții depinde totalmente de păstrarea acesteia la distanță de corupția care sfâșie, în special, sfera politică).

Portavocea mitingului, Mikhail Saakașvili a anunțat că protestele se vor desfășura cel puțin până pe data de 7 noiembrie, când ar urma să aibă loc următoarea întâlnire în plenul Parlamentului. Cu un bagaj consistent, antrenat cu luptele politice de-a lungul anilor, Saakasvili se ridica din neant ca „voce a poporului”, coalizând, la fel de impresionant,  în jurul mișcării sale și alți lideri ai poziției, printre care Iulia Timoșenko.

Până acum, în linii mari, protestele pot fi considerate o mică victorie adjudecată de societate și opoziția politică, care a inițiat mitingul. Nerespectarea unor promisiuni făcute de Poroșenko, încă din primele momente ale candidaturii sale la președinția Ucrainei, au creat gradual condițiile și contextul pe care o parte a opoziției le speculează, încearcând să se înfățișeze ca alternativă credibilă la actuala putere. Însă momentan, potențiala coaliție se confruntă și ea cu o serie de dezavantaje:

1. Coaliția ce tinde să se formeze este foarte fragmentată, cuprinzând multe partide și grupuri politice care individual reflectă între 0-10% din preferințele societății. În aceste condiții, acceptând scenariul participării opoziției sub forma unei coaliții pentru viitoarele alegeri ale legislativului, aceasta riscă până la urmă să nu formeze majoritatea.
2. Coaliției îi lipsește un lider politic credibil, competent și fără capete de acuzare. În mod normal, Saakașvili ori Timoșenko nu ar putea să reprezinte alternative de încredere pentru cetățeni;
3. Oricât ar părea de pesimist, o coaliție formată dintr-o mulțime de facțiuni politice, nu inspiră nici încredere, nici stabilitate.
4. Elementul ”inedit” – influența rețelelor de oligarhi. Adoptarea unor asemenea măsuri, precum crearea Curții Anti-Corupție, schimbarea sistemului electoral sau retragerea imunității parlamentarilor, este direct proporțională cu sprijinul pe care oligarhii îl vor acorda sau nu partidelor politice în campaniile electorale.

Aceste aspecte nu le împiedică să participe la proteste și să fie în asentimentul oamenilor nemulțumiți, doar că protestele au în continuare mică amploare și deși au găsit răspuns în parlament, este greu de crezut că acele reforme vor fi într-adevăr adoptate în cel mai scurt timp posibil, deoarece fie că vorbim de guvern sau de parlament, interesele de partid și ale oligarhilor continua să primeze în procesele de luare a deciziilor.

Revoluția Demnității (Euromaidan) nu a eradicat influența și controlul oligarhilor la cel mai înalt nivel al sferei politice din Ucraina. Revoluția a dus doar la reconfigurarea cercurilor oligarhice, la dispariția sau izolarea unor vechi oligarhi cu control direct asupra proceselor decizionale și la apariția altora. Influența oligarhilor în procesul de luare a deciziilor de stat a rămas să fie exercitată și după Euromaidan. Simple exemple: Igor Kolomoiski deține acțiuni la mai multe companii aeriene, de aceea a avut interesul ca Ryanair să nu intre pe piața din Ucraina, iar Rinat Ahmetov încă controlează o bună parte din membrii Parlamentului. Acestea sunt realități curente, iar Petro Poroșenko este complet conștient de capacitatea unor astfel de magnați de a balansa în (de)favoarea partidelor politice a căror decizii le obstrucționează sau le favorizează cursul afacerilor. In plus, actualul președinte al Ucrainei provine din același anturaj.

Într-o pseudo-democrație, unde oligarhii influențează aparatele decizionale, asemenea aspecte sunt esențiale în configurarea agendelor politice și mai ales în cântărirea decizilor. În asemenea condiții, nu este de mirare de ce o reformă durează atâta timp până ce prinde forma finală. Decizia politică, de cele mai multe ori, va trece prin filtrul intereselor personale (ale oligarhilor) și de partid înainte de a fi adoptată.

În consecință, este greu de spus că în Ucraina întâlnim pluralism politic real sau un proces constant de măsuri politice direcționate în vederea creării unor standarde de viață decente pentru societate. În fapt, sfera politică ucraineană este dominată, în continuare, de ”pluralism oligarhic”, iar traseismul politic, cumpărarea parlamentarilor, cumpărarea voturilor, desfacerea unor alianțe la scurt timp după câștigarea alegerilor sunt fenomene normale ale politicului din Ucraina.

De cele mai multe ori, reformele adoptate de Parlament și în general progresul au fost, până în prezent, rezultatul a trei fenomene:

• rocada la putere
• încercarea de eliminare a unui concurent politic
• lupta dintre oligarhi

Partidele politice, sprijinite de rețele de oligarhi, sporadic adoptă măsuri sau reforme care au ca obiectiv expus progresul și satisfacerea de moment a societății, dar care deseori sunt gândite de așa natură încât să prezerve și interesele de partid sau ale unor oligarhi.

Zilele acestea a fost deschis probabil cel mai sensibil subiect din ultima perioada, o serie de măsuri ce vizează direct sistemul politic și al rețelelor care îl controlează. ”Cutia pandorei” deschisă de opoziție pe subiectul celor trei reforme majore și legitimată pe fondul nemulțumirii societății (important de menționat acest aspect pentru că partidele politice își legitimează acțiunile pe baza nemulțumirii societății de ceva sau cineva, astfel de momente importante) poate deveni obiectul unuia dintre cele două fenomene amintite mai sus, iar rezultatul acestui joc va varia în funcție de interesele celor care putea beneficia de pe urma adoptării acestor reforme.

Poroșenko a încercat să facă uitate aceste reforme pe care le-a promis, iar acum când timpul se scurge, acesta nu își va permite să provoace sau să lupte împotriva oligarhilor înainte de alegeri, deoarece la fel ca oricare polician cu aspirații înalte are nevoie de sprijinul lor. De aceea, foarte probabil, fiecare dintre aceste reforme va cunoaște amânarea de care va fi nevoie. În ciuda aparențelor de moment, nu este exclus ca însăși partidele din opoziție care actualmente critică guvernarea și președintele pentru neadoptarea măsurilor să accepte tacit amânarea adoptării măsurilor, tocmai din aceleași considerente  – de a nu pierde prea mult din sprijinul anumitor magnați ce le pot finanța campania și atrage voturi pentru viitoarele alegeri.

Până în prezent, cel mai vizibil efect al Revoluției Demnității rămâne tot în sfera societății, unde oamenii nemulțumiți par mai responsabili, reacționând din când în când împotriva clasei politice refractară schimbărilor. Optimismul privind adoptarea reformelor pe mai multe paliere și progresul Ucrainei este redat întocmai de inițiativa societății de a taxa sporadic impuritățile acțiunilor politicienilor. După Euromaidan, cel mai elocvent exemplu, în acest sens, este evenimentul petrecut în anul 2015 când au avut loc proteste pentru nrecunoșterea statutului special al regiunii separatiste din estul țării, soldate cu câțiva morți și răniți.

Cu alte cuvinte, în Ucraina, persistă semnele unei lupte latente împotriva sistemului politic. Totuși, perspectiva incluziunii societății în procesele politice va mai avea de așteptat. De aceea, este important ca cetățenii să continue lupta în vederea demararării cât mai rapidă a reformelor necesare pentru decongestionarea sferei police și pentru reforma principalelor sectoare de interes în această perioadă. Pe de altă parte, este important ca oamenii să nu se lase angrenați în jocurile politice ale oligarhilor, care pentru plasarea unor politicieni de încredere în funcții cheie pot apela la diferite manevre, de la cumpărarea unor persoane pentru a participa la manifestații, până la cumpărarea de voturi.

M.A.