Propaganda rusă vrea să vină cu un post TV în România

Romania

Ne așteptam ca această vară să fie una liniștită, dar n-a fost să fie. Dincolo de deciziile controversate ale mediului politic vizavi de pensii speciale, impozite, majorări salariale, etc. și mult „zgomot mediatic”, coordonatorii propagandei ruse vor și o bucată din plăcinta spațiului informațional din România. Acum strategii de la Kremlin „vor să ne bage mortul în casă” pentru a ne „otrăvi” mințile cu subiecte prefabricate despre istoria României, NATO, UE, Rusia, Putin, ș.a.m.d.

Mai exact, pe ordinea de zi a ședinței de joi, 10 august, membrii Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) au avut de răspuns în fața unei solicitări din partea SC Telecontent Production SRL (companie înregistrată la Iași în 2017) pentru emisia în România a RTR (principalul canal de propagandă internă și regională a Rusiei). Despre desfășurarea ședinței și discuțiile care au apărut pe marginea subiectului ne relatează pe larg jurnalistul Mihai Pavelescu într-un material publicat pe Forbes.ro AICI. Este vorba despre aparția printre canalele difuzate în România, și a postului RTR care va transmite conținutul „nucleului dur” al dezinformării și propagandei pro-Kremlin în România – televiziunea Rossiya 1 din holdingul Companiei Ruse de Stat de Televiziune și Radio(Vserossiyskaya Gosudarstvennaya Televizionnaya i Radioveshchatelnaya Kompaniya sau VGTRK).

Din diverse motive membrii CNA au amânat adoptarea unei hotărâri, dar asta nu cred că-i va opri pe coordonatorii rețelei RTR să găsească diverse metode de a-și promova proiectul. Am căutat prin arhivele CNA și am descoperit că firma din Iași (promotare a proiectului RTR în România) nu se află la prima încercare de a obține avizul CNA. Vedeți AICI extrasul de pe ordinea de zi de marți, 18 iulie, unde reprezentanții firmei Telecontent Production SRL solicitase o amânare din motive necunoscute.

În spatele companiei din Iași se află o altă firmă înregistrată în R. Moldova: SRL TV-Content administrată de Evghenii Sergheev și Victor Stețco. Printre activitățile sale licențiate se numără și „construcţia şi (sau) întreţinerea, exploatarea, precum şi crearea posturilor de radio sau televiziune, a reţelelor prin cablu”. Firma din R. Moldova este titulara licenței de emisie a RTR prin canalul „RTR Moldova” și are trei fondatori: Societatea rusă pentru organizarea și managementul proiectelor în domeniul mass-media și comunicării publice (Rossiyskoe obshestvo po organizatzii i upravleniyu proektami v oblasti sredstv massovoy informatzii i massovyh komunikatziisau Rosmediakom) – 50%, Valentina Stețco – 25% și SB Grup Media SRL – 25%.

Continuarea articolului o puteti citi pe larics.ro

NU SUNT COMENTARII

Transmiteti un mesaj

9 + six =