Liderul separatist, amenință: Retragerea pacificatorilor ruși de pe teritoriul Transnistriei va declanșa război

separatist

Liderul separatist din regiunea transnistreană, Vadim Krasnoselski, se arată deranjat de decizia Chișinăului de a fi retrase trupele rusești de pe teritoriul Republicii Moldova. În acest context, Krasnoselski amenință cu război.

Vadim Krasnoselski spune că, în fiecare an, autoritățile de la Chișinău încearcă să alunge trupele rusești de pe teritoriul Transnistriei și decizia recentă a Parlamentului moldovean nu este una neașteptată. Asta o demonstrează și decizia recentă Curții Constituționale în acest sens. Însă, în opinia acestuia, acest lucru îl pune pe gânduri, doarece aceste decizii nu fac nimic alteceva decât să escaladeze situația dintre cele două maluri ale Nistrului.

Înlăturarea trupelor de pacificatori va duce la război, iar acest lucru este inacceptabil. Eu am comparat acțiunile unor politicieni cu cele ale clvnilor, care jonglează într-un butoi cu pulbere. Aceste acțiuni sunt foarte periculoase. De aceea, facem apel la cumpăt și să nu fie luate decizii unilaterale”, a adăugat liderul separatist.

Potrivit acestuia, pa parcursul a celor 25 de ani, de când militarii ruși se află pe teritoriul nostru, nicio persoană nu a avut de suferit din cauza luptelor. Aceasta este cel mai mare rezultat al nostru. Noi am reușit să păstrăm pacea și noi înțelegem datărită cărui fapt există pace pe acest pământ – datorită pacificatorilor ruși: „În cadrul acestei misiuni participă pacificatori din Rusia, din Transnistria și Republica Moldova. Acesta este un bun exemplu. Această experiență trebuie să fie răspândită și utilizată drept exemplu în alte regiuni, dar să nu-i alungăm. Noi susținem prezența militarilor ruși pe teritoriul nostru și fără voia noastră, a poporului transnistrean, niciun soldat rus nu va pleca de pe teritoriul nostru”.

Krasnoselski a mai menționat că săptămâna aceasta sărbătoresc 25 de ani de când misiunea pacificatoare se află pe teritoriul transnistrean și cu această ocazie în regiune sunt așteptați președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, și vicepremierul rus, Dmitri Rogozin.

B.D.

NU SUNT COMENTARII

Transmiteti un mesaj

2 × 2 =