Dodon se laudă după o sută de zile de mandat: Restabilirea parteneriatului strategic și a relațiilor economice cu Rusia

Moldova

Restabilirea parteneriatului strategic cu Federația Rusă, relansarea relațiilor economice cu partea rusă și soluționarea problemelor migranților moldoveni în Rusia. Cu aceste realizări se laudă președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, după o sută de zile de la învestirea în funcția de șef al statului.

Mi-am pus ca scop șase obiective și vreau să vă spun că au fost inițiați pași concreți și obținite rezultate concrete. Am spus că voi restabili parteneriatul strategic cu Rusia, că voi efectua prima vizită la Moscova, că voi iniția negocieri în scopul elaborării Acordului de parteneriat strategic și relații de prietenie cu Federația Rusă și voi face pași concreți în reglementarea conflictului transnistrean. De asemenea, am reușit ca 17 mii de cetățeni moldoveni care aveau interdicție de a intra în Federația Rusă să fie amnistiați, fiindu-le anulată interdicția de a intra în Rusia”,  a declarat Dodon în cadrul unei conferințe de presă.

libris.ro
Referendum și alegeri anticipate

Președintele Republicii Moldov a semnat în fața jurnaliștilor un decret privind organizarea unui referendum consultativ pe patru subiecte. Acesta ar urma să aibă loc pe 24 septembrie 2017.

„Dumneavoastră, majoritatea cetățenilor Republicii moldova doriți schimbări spre bine. Majoritatea ați votat pentru mine la alegerile prezindețiale. Eu am promis că voi fi alături de popor. Eu am venit cu mai multe inițiative, însă Parlamentul le blochează. Conform art. 88 din Constituția Republicii Moldova, semnez un decret privind organizarea unui referendum consultativ. Decretul nu poate fi anulat nici de Parlament și nici de Guvern. Iar CEC trebuie, în regim de urgență, să înceapă toate procedurile. Campania electorală va trebui să înceapă pe 24 iulie. Nu încercați să opriți acest lucru”, a menționat Dodon.

Astfel, moldovenii urmează să fie consultați pe marginea a patru subiecte:

  1. Susțineți abrogarea legii miliardului?
  2. Susțineți dreptul de inițiativă a președintelului pentru demarearea alegerilor anticipate?
  3. Susțineți reducerea numărului de deputați de la 101 la 71 de deputați?
  4. Susțineți studierea în instituțiile de învâțământ din țară a Istoriei Moldovei?”

Igor Dodon se arată convins că majoritatea cetățenilor Republicii Moldova vor vota pentru cele patru subiecte. „Eu sunt ferm convins că oamenii vor susține aceste subiecte. Imediat după rezultatele referendumului voi semna decretul privind organizarea alegerilor anticipate. Vreau să văd reacția când președintele țării va veni (n.r. Parlament și Guvern) și le va spune că poporul și președintele v-au oferit răspuns la întrebările Dvs.”.

Totodată, Igor Dodon spune că va insista pe alegerile parlamentare anticipate, imediat după finalziarea campaniei electorale, menționând că oamenii au votat cinci partide în Parlament, dar nu 40 de deputați independenți.

Constituția Republicii Moldova presupune două cazuri de a iniția alegeri parlamentare anticipate: în cazul nealegerii Guvernului, dar și în cazul în care Parlamentul nu este funcțional. Am mers în Parlament și am propus alegeri anticipate, de ce nimeni până acum nu a venit să susțină acest lucru. Sunt doar tari în declarații”, a mai adăugat oficialul.

Acordul cu Uniunea Euroasiatică

Igor Dodon insistă pe faptul că, pe data de 3 aprilie, va semna un acord cu Uniunea Euroasiatică, lucru de care nu se arată deranjați oficialii europeni, spune șeful statului.

Indiferent care este poziția prim-ministrului Pavel Filip, pe data de 3 aprilie, vom semna un Memorandum cu Uniunea Euroasiatică. Vreau să vă spun că ieri am discutat cu reprezentanții Uniunii Europene și mi-au spus că acordarea statutului de observator în cadrul Uniunii Euroasiatice nu va constitui un impediment pentru Acordul de Liber Schimb. Funcționari de rang înalt mi-au spus că: domnule Dodon, faceți ce acord doriți cu Uniunea Euroasiatică, acest lucru nu contravine Acordului de Asociere. Am semnat un document privind neutralitatea Republicii Moldova, știți ce părere am eu la acest subiect”, a precizat Dodon.

Acesta spune că acordul nu presupune angajamente financiare sau prezentarea unor date secrete. „Este un acord de colaborare. Este un acord de intenție și cred că este o abordare corectă. Avem lângă noi o organizație importantă și de ce să nu vedem cum se întâmplă lucrurile în această instituție. Asta nu înseamnă că noi vom adera la Uniunea Euroasiatică. Nouă ne trebuie să restabilim balanța lucrurile din Republica Moldova. Scopul meu este să asigur o balanță și cei de la guvernare trebuie să înțeleagă acest lucru”.

Igor Dodon s-a adresat sarcastic către Parlament și Guvern: „Nu vă place? Nu am ce face. În curând va fi semnat acordul de colaborare și cu „Edinaia Rossia” (partidul lui Vladimir Putin) și cu Partidul lui Erdogan, dar și cu altele. Cu ce încurcă acest lucru? De ce nu a fost Mihai Ghimpu când a fost președinte la Moscova? De ce nu se vede acest lucru? ”.

Întâlnirea cu liderul separatist, Vadim Krasnoselski

În doar circa 100 de zile de mandat, Igor Dodon urmează să se întâlnească a doua oară cu liderul separatist de la Tiraspol. De data aceasta, întâlnirea va avea loc în dreapta Nistrului. Igor Dodon califică întâlnirile cu liderul separatist drept o acțiune de a sa de a relansa procesul de reunificare a țării.

Am înregistrat rezultate concrete după prima întâlnire pe care am avut-o cu domnul Krasnoselski. Imediat a fost reluat lucrul în Comisia Unificată de Control. Pe data de 30 martie, mă voi întâlni cu liderul din stânga Nistrului, la Holercani. Vom discuta pe marginea la opt puncte pe care trebuie să le facem de comun acord. De asemenea, vom vorbi despre punctul comun de trecere de la Cuciurgan, care este un punct sensibil pentru cetățenii din stânga”, a menționat prorusul Dodon.

Amintim că Igor Dodon a fost învestit în funcția de președinte al Republicii Moldova pe data de 23 decembrie 2016.

B.D.

NU SUNT COMENTARII

Transmiteti un mesaj

five − two =