R. Moldova şi F. Rusă – spre un viitor comun?

Moldova

Acordul de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană ar putea fi anulat după alegerile parlamentare. Asta, în cazul în care Partidul Socialiștilor din Moldova va obține majoritatea în Parlamentul de la Chișinău. Promisiunea vine din partea proaspătului președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, și a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă comune cu Vladimir Putin, la Moscova.

Am pledat în repetate rânduri că, pentru Moldova, Acordul de Asociere nu a adus niciun beneficiu. Noi am pierdut piața rusească, și cât de straniu nu ar părea, exportul în UE la fel a scăzut. Sper că, după alegerile parlamentare, acest acord va fi anulat, odată ce Partidul Socialiștilor va obține majoritatea în Parlament. Iar eu, în calitatea mea de președinte, voi susține această inițiativă”, a declarat Dodon.

Mai mult, pro-rusul Dodon a menționat că a venit cu inițiativa de a semna un memorandum de colaborare între Republica Moldova și Uniunea Euroasiatică.

Sper că în următoarele luni vom avea consultații pentru semnarea acestui document. Acest document nu contravine acordurilor semnate de către Republica Moldova cu alți parteneri și este un prim pas pentru a ne apropia. De asemenea, am solicitat lui Vladimir Putin ca Moldova să aibă posibilitatea să devină observator în comisia Uniunii Vamale. Cred că acesta va fi un pas bun ca să înțelegem cum lucrează mecanismul și ce trebuie noi să facem”, a precizat Dodon.

Menționăm că, în aceste zile, Igor Dodon efectuează o vizită la Moscova.

Putin laudă bărbăția lui Dodon și spune că Moldova este un partener important

Salutăm bărbăția de care a dat dovadă domnul Dodon atunci când a mers în vizită în Transnistria, deoarece este o demonstrare a dorinței de a rezolva acest conflict și o dovadă de respect față de oamenii care locuiesc în regiune. Acest lucru va contribui la crearea condițiilor bune pentru soluționarea conflictului transnistrean”. A spus-o președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în cadrul unei conferințe comune cu Igor Dodon, președintele Republicii Moldova.

La rândul său, Dodon a menționat că Transnistria este o parte din Republica Moldova: „Pentru prima dată în ultimii 9 ani am fost în Transnistria și a fost prima vizită în această perioadă a unui oficial moldovean în regiune. Sper că, cu suportul Federației Ruse, vom reuși să rezolvăm problemele cu care se confruntă cetățenii de pe ambele maluri ale Nistrului”.

Vladimir Putin a ținut să menționeze că Republica Moldova este un partener important pentru Federația Rusă în tot spațiul CSI: „Noi pledăm pentru suveranitatea și integritatea Republicii Moldova și pentru neutralitatea acesteia”.

Noi nu suntem împotrivă ca Republica Moldova să-și dezvolte relațiile cu partenerii, inclusiv cei europeni. Însă noi nu ne dorim ca acest lucru să nu dăuneze relațiilor deja existente și să mergem înainte astfel încât să îmbunătățim economiile noastre”, a precizat Putin.

Putin a recunoscut că introducerea embargoului la produsele moldovenești este o chestiune politică și a menționat că redeschiderea pieței rusești pentru produsele moldovenești depinde în mare parte de relația Moldova-UE

Cred că ne va reuși să deschidem piața. Noi știm competențele președintelui. Noi o să lucrăm cu președintele și cu instituțiile statului din Moldova. Dar, foarte mult depinde cum Moldova se va poziționa în procesul de integrare în Uniunea Europeană. Aici pentru noi sunt anumite riscuri, pe care le-am argumentat anterior”, a mai spus Putin.

B.D.

NU SUNT COMENTARII

Transmiteti un mesaj

4 × 1 =