Cea mai mare centrală solară necomercială din Ucraina va fi construită în regiunea Cernăuți

solară

În localitatea nord-basarabeană a regiunii Cernăuţi – satul Rukşyn,  raionul Hotin, va fi construită una dintre cele mai mari centrale electrice solare necomerciale din ţară, transmite Centrul Media BucPress, citând agenţia de ştiri Ukrinform.

Potrivit primarului consiliului sătesc Rukşyn, proiectul pentru producerea de energie regenerabilă va fi finanţat din Fondul de Investiţii German.

Astfel, pe acoperişul şcolii locale, ce este o clădire de interes public, vor fi instalate panouri solare.

Prin realizarea acestui proiect necomercial, unic în Ucraina, centrala de energie solară din Rukşyn va fi cea mai mare din ţară”, – au relatat angajaţii consiliului sătesc.

În opinia experţilor, graţie faptului că proiectul este susţinut de Fondul German, banii investiţi se vor recupera pe parcursul unui an, reţine sursa citată.

NU SUNT COMENTARII

Transmiteti un mesaj

five − 3 =