Bela Bartok şi folclorul muzical

Se vor împlini în curând 135 de ani de la nașterea muzicologului, compozitorului şi muzicianului-interpret Béla Bartók, cel mai prodigios şi consecvent culegător al folclorului popoarelor lumii şi totodată unul dintre cei mai prolifici compozitori moderni a cărui operă, mult cântată astăzi, are puternice şi adânci rădăcini folclorice. Dintre muzicile poparelor care şi-au pus amprenta asupra compoziţiilor autorului vom remarca, la loc de frunte, şi muzica populară românească ţărănească, o muzică ce l-a impresionat atât de mult pe marele muzicolog la vremea respectivă, încât l-a  determinat să-şi dedice tinereţea vieţii sale cercetării folclorului vocal-instrumental românesc din Transilvania, la începutul secolului al XX-lea. 

Iată ce scrie la 1914 Bartók, despre această muzică: „Muzica poporală românească este poate cea mai minunată muzică… care, luată chiar şi în chip absolut este atît de fermecătoare, încât ar putea-o admira toţi oamenii de muzică ai Europei”, scrie Bartók în studiul său intitulat“Observări despre muzica populară românească”.

Prima colecţie de melodii, în ordine cronologică, se intitulează “Cântece poporale româneşti din comitatul Bihor” şi conţine 371 melodii. Această culegere a fost publicată în anul 1913 de Academia Română în seria de culegeri şi studii “Din vieaţa poporului român” şi oglindeşte munca autorului din perioada anilor 1909–1910 când a înregistrat cu fonograful în 17 localităţi din zona Beiuşului şi Vaşcăului.

A doua colecţie de muzică românească, intitulată Volksmusik der Rumänen von Maramureş (Melodiile românilor din Maramureş) apare de sub tiparul Editurii ”Drei masken Verlag” din München în anul 1923 şi conţine 339 de melodii.

Cea de-a treia mare colecţie a autorului se numeşte Melodien der rumänischen Colinde (Weihnachtslieder). Publicată în anul 1935 la Viena-Universal Edition, această culegere conţine 484 colinde din care 109 sunt din Bihor.

Muzica populară româneacă i-a prilejuit marelui cercetător-etnomuzicolog, în perioadele intense de culegere din anii 1909–1917, nu numai un deosebit interes ştiinţific ci şi o mare bucurie artistică atunci când s-a găsit în faţa unui folclor arhaic atât de bogat.

Cu fiecare colecţie folclorică, Bartók a făcut importanţi paşi către desăvârşire, ajungând în ultimii ani să-şi folosească bogata experienţă şi valoroasele cunoştinţe dobândite pentru a reda cu fidelitate şi exactitate melodiile româneşti culese şi notate în celebra colecţie Rumanian Folk Music publicată postum la Haga în anul 1967 sub îngrijirea cercetătorului american Benjamin Suchoff.

Rumanian Folk Music

Interesul lui Bartók pentru folclorul muzical pornea din câteva considerente care se împleteau strâns în concepţia şi multiplele sale planuri de activitate: mai întâi era „o curiozitate legitimă de artist”, după cum se exprima însuşi compozitorul şi apoi “nevoia de a avea în faţă o hartă etnografică a folclorului”, adică dorinţa de a cunoaşte ce asemănări şi deosebiri există în folclorul muzical al popoarelor ce trăiesc alături fiindcă cercetarea sa în domeniul folcloric cuprinde aproximativ 10000 de melodii culese de la diferite etnii: români, maghiari, ruteni, slovaci, sârbo-croaţi, bulgari, etc. Din acest număr impresionant de melodii, 3500 sunt culese din Banat, Crişana, Maramureş şi Transilvania şi dintre toate, “melodiile fără seamăn din Bihor” culese în perioada anilor 1909 – 1917 reprezintă proporţional aproape un sfert din totalul lor. 

Materialul colecţiei are o valoare deosebită: piesele muzicale atât instrumentale cât şi vocale notate aici se caracterizează printr-un autenticism desăvârşit, constituind o veritabilă comoară de folclor vechi. În cadrul lucrării întâlnim un sistem perfecţionat de transcriere şi de clasificare elaborat după analize temeinice făcute asupra întregului material muzical. Din perspectiva muzicii instrumentale, această lucrare este prima colecţie românească bazată pe criterii ştiinţifice.

Volumul I al colecţiei intitulat “Instrumental Melodies” cuprinde 1115 piese culese din următoarele zone geografice: Alba, Arad, Bihor, Cluj, Hunedoara, Mureş, Satu-Mare, Severin, Someş, Timiş, Torontal şi Turda.

Dintre acestea 243 provin din zona folclorică Bihor. În materialul publicat, 69 melodii instrumentale sunt reluate din colecţia “Cântece poporale româneşti din comitatul Bihor”, şi au fost retipărite după o ulterioară revizuire. În “Introduction to Volume One” Béla Bartók propune primul model clasificaţional pentru muzica instrumentală de joc, după criteriul funcţiei şi al formei .

Melodiile bihorene au constituit preocuparea lui Bartók pentru mai mulţi ani de zile, constatarea fiind aceea că „românii au păstrat forma originală probabilă a muzicii lor în chipul relativ cel mai neatins”. Un interes deosebit manifestat de Bartók a fost acela de a compara folclorul popoarelor învecinate Ungariei cu folclorul muzical maghiar în care scop a adoptat teoria finlandezului Ilmari Krohn, teorie pe care a perfecţionat-o continuu, începând prin a ordona materialul muzical cules, pe baza categoriilor metrice, într-o succesiune de la simplu spre complex, de la numărul rândurilor melodice, cadenţa principală şi cadenţele celorlalte rânduri melodice până la aducerea melodiilor la o finală unică, sunetul sol.

Concepţia lui Bartók asupra ordonării materialelor muzicale în vederea pregătirii lor pentru publicare s-a dezvoltat pe măsura creşterii experienţei sale în acest domeniu, aplicându-şi noile principii în noua lor formă începând cu materialul maramureşan, în 1923.

În Bihor, al cărui „dialect” Bartók îl consideră cel mai nealterat de influenţele străine, scara pentatonică anhemitonică, considerată ca fiind cea mai veche, este deosebit de frecventă. Mai bine de jumătate din melodiile publicate de Bartók în culegerea „Cântece poporale din comitatul Bihor” prezintă diferite grade de pentatonism anhemitonic.

Odată cu dispariţia cimpoiului, muzica de joc a trecut la alte instrumente şi totodată de la interpreţii satului, ţărani români, în mâna ţiganilor. Din cauza caracterului şi comportamentului instabil al acestora, melodiile încep să sufere de o interpretare imprecisă făcută pe baza unui amestec negândit de ornamente şi stiluri muzicale în care chiar şi construcţia scărilor muzicale deviază mereu, producând un repertoriu combinat, mai puţin reprezentativ.

În mai multe melodii de dans bihorene executate din vioară, structura arhitectonică este cea de patru secţiuni cu forma ABA5B5 sau AAA5A5, deci o structură cu transpunere la cvinta inferioară – ca efect al schimbării mecanice a registrului, destul de uşor realizabilă în execuţia la vioară –care, întâmplător însă, este şi una din caracteristicile cântecelor maghiare vechi. Bartók remarcă însă că este dificil a vedea în acest caz o influenţă, pentru că, în afara transpunerii la cvintă, melodiile de dans din Bihor nu au alte afinităţi cu melodiile maghiare. „Căci tocmai românii din Bihor trăiau atât de închişi în vecinătatea nemijlocită a maghiarilor, de parcă ar fi despărţit un zid chinezesc cele două popoare” (Bartók, 1956, 184).