Președintelui Nicolae Timofti i-a expirat mandatul

Timofti

Președintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti, i-a expirat astăzi mandatul de șef de stat. Pentru a evita confuziile, astăzi, acesta s-a adresat la Curtea Constituțională pentru ca magistrații să se expună privind acțiunile ce ar trebui întreprinse după ce funcția a rămas vacantă.

Răspunsul Curții Constituționale nu a întârziat. Potrivit magistraților, interimatul funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova este necesar de a fi exercitat de o persoană terță doar când funcția de venit vacantă urmare a demisiei sau demiterii Preşedintelui, a imposibilității temporare sau definitive de a-şi exercita atribuţiile sau a decesului și se asigură în conformitate cu art.91 din Constituţie. Doar în situația expusă interimatul va fi exercitat de preşedintele Parlamentului sau de primul-ministru, în ordinea menționată.

Pentru că nu au intervenit elemente noi de natură a determina schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât considerentele, cât şi dispozitivul hotărârii menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. Altfel spus, Nicolae Timofti va rămâne în funcția de șef de stat, după cum a fost votat, până în momentul în care va fi aleasă o nouă persoană în fotoliul de președinte, așa cum prevede articolul 80, alineatul (2) din Constituție.

Mai puțin obișnuit va fi faptul că viitorul președinte al Republicii Moldova va fi ales de popor prin vot direct. Asta după ce recent, tot Curtea Constituțională a hotărârât că o serie de prevederi legale ce reglementau alegerea șefului statului sunt, de fapt, neconstituționale. Decizia, pe care unele voci o numeau una istorică, vine după ce în ultimii 16 ani, în Republica Moldova președintele țării a fost ales prin vot în  Legislativ. Această situație a creat blocaje de activitate ale Parlamentului, iar într-un caz legislature a fost dizolvată după ce o perioadă lungă de timp nu s-a reușit votarea unui președinte. Ambele decizii ale Curţii Constituţionale sunt definitive și nu pot fi supuse vreunei căi de atac.

Fostul judecător, Nicolae Timofti, a fost ales în funcție pe 16 martie 2012. Candidatura sa a fost una de compromise și a fost susținută de așa-numita Alianță pentru Integrare Europeană, dar și alți patru deputați. Până în prezent, câteva fracțiuni parlamentare și mai multe partide extraparlamentare și-au manifestat intenția de a înainta candidature pentru funcția rămasă vacantă.

C.A.

NU SUNT COMENTARII

Transmiteti un mesaj

6 + nine =