Geopolitica Româno-Ucraineană (episodul 2)

Ucraina

Dacă mergem pe o latură mult mai istorică decât statistică, atunci Gurile Dunării ar fi direcția cea mai pragmatică. Reprezintă un epicentru al intereselor românești de-a lungul timpului, atât de mari încât principatele istorice s-au luptat chiar și între ele (puțin încurajate de pariori externi), pentru controlul asupra lor. Ulterior, a fost un motiv de tensiuni și divergențe, caracteristice geopoliticii Ruso-Otomane, din secolele XVIII-XIX, chiar mai mult, a fost ”capul de pod” desemnat de Kremlin pentru a realiza prin Dobogrea, o conexiune cu slavii din sud – un vis sperat după Războiul din 1878, împiedicat de arbitrajele de la Paris.

Deși ambele fundamentează o perspectivă echitabilă, nostalgică, nu acestea sunt leift-motifurile raționale, pragmatice, pe care un stat cu o putere limitată, asemenea României, ar trebui să le caute. Latura optimă pe care România ar trebui să o caute este cea prin care partenerii prezenți, Bruxelles și Washington, o pot impulsiona și contribui la formulare. Prin ”know how„-ul dobândit în Uniunea Europeană, prin capacitatea și cadru de lucru facilitat de NATO, și prin cererea deschisă de conflictul din Donbas și anexarea Crimeei, România are toate împrejurimile internaționale favorabile furnizării de securitate activă – sectorial transcendent.

libris.ro
Geopolitica Româno-Ucraineană (episodul 1)

Însă, înainte de a enumera oportunitățile, care sunt mai mult sau mai puțin la rândul lor dependente de vulnerabilități, o ”trece în revistă” a canalului Bâstroe și Insula Șerpilor e necesară. Pentru că pe lângă Bugeac și Nordul (Transcarpatica, Bucovina de Nord, Pocuția) mai există și sud-estul: Marea Neagră.

Vulnerabilități

Amintind de Bugeac, Transcarpatica, Pocuția sau Bucovina de Nord – regiuni istorice relevante, ne dăm seama că acestea nu mai au aceiași actualitate încât să ofere vreo semnificație intereselor extinse actuale. În schimb, spațiul pe care trebuie să ne concentrăm este vectorul strategic: Marea Neagră. Acum, aproape un Lac Rusesc, un Mare Nostrum, are o prezență majoră, pe termen nelimitat, a Forțelor Navale Rusești, stabilite în Sevastopol, singurul port de apă caldă al Moscovei în Marea Neagră. Chiar de acolo, putem puncta o vulnerabilitate și o amenințare. Crimeea mai mult, poate depozita focoase tactice nucleare, care ar diminua dramatic, existența unui scut anti-rachetă la Deveselu.

Canalul Bâstroe, deși plănuit încă din timpul URSS-ului, nu a prezentat o motivație urgentă de construire. Asta pentru că URSS nu se aștepta să piardă poziția de hegemon în Marea Neagră, cu toate că România a construit, în cele din urmă, canalul Dunăre-Marea Neagră. Ucraina însă, e un riveran major, care a prezentat la fiecare ocazie, o competitivitate agresivă. Astfel, grație unui excedent bugetar, specific Ucrainei post-2000, construcția Canalului Bâstroe a fost ridicat în discuție. Motivele, deși de impact puternic economic, au și o valență strategică per total:

  • tăierea costurilor de navigare în canalele românești
  • încasarea costurilor de navigare ale vapoarelor străine
  • minimalizarea importanței maritime a României
  • competitivitate majoră canalului Sulina (greu navigabil, costisitor)
  • avantaj geostrategic față de brațele Dunării, împreună cu Insula Șerpilor (la intrarea în canalul Sulina)

Insula Șerpilor este ,de asemenea, un alt cadou al Moscovei făcut Kievlui, în 1948. Fără absolut nici o relevanță terestră, insula a fost mult dorită pentru că ar fi împins granița navală a Ucrainei, oferind acces rezervelor de gaz și petrol din Marea Neagră. Asemănător cu ceea ce face China în mările din sud est, unde Beijingul construiește insule artificiale pentru a-și extinde bazinul teritorial naval.

Este demn de menționat că aceste demersuri – Canalul Bâstroe și Insula Șerpilor – au fost lansate în timpul guvernărilor Yanukovych, când politica externă a Ucrainei era total opusă celei de astăzi. În aceiași măsura, s-a suprapus cu perioada României de ascensiune în NATO, iar ulterior, în Uniunea Europeană. Astfel, erau tabere externe ce susțineau aceste două părți.

Comisia Europeană, ONU și alte agenții, în special de mediu, au condamnat inițiativa canalului Bâstroe, din rațiuni ecologice, în timp ce Ucraina le-a ignorat, continuând lucrările. În ceea ce privește Insula Șerpilor, deși teritoriul terestru a fost acaparat de câțiva zeci de locuitori, formând o comună, granița maritimă a rămas aproape neschimbată, grație verdictului Curții Internaționale de Justiție de la Haga, în 2009.

Exploatarea depozitului de gaze și petrol din Marea Neagră rămâne a României cât și canalul Sulina rămâne fără competiție. Pe de altă parte,  nepredectibilitatea evoluțiilor politice interne de la Kiev, dublate de recesiunea economică și incertitudinea integrității teritoriale, pot da motive de suspiciuni și frică. Deocamdată, administrația prezentă de la Kiev nu are nici un plan pe viitor pentru redeschiderea dosarelor menționate. Însuși viitorul administrației e pus sub semnul întrebări- aviz recentei moțiunii de cenzură, lipsei de progres în combaterea corupției și slăbirea încrederii populației.

Despre oportunităţile relaţiilor româno-ucrainene, în episodul de mâine, 02.03.2016.

S.I.

NU SUNT COMENTARII

Transmiteti un mesaj

nineteen − 16 =