Unde-i loc de ședințe de Guvern, e loc și de proteste

moldovan

Chiar dacă sute de simpatizanți ai Partidului Socialiștilor au organizat o manifestație de protest în jurul clădirii Guvernului, cabinetul de miniștri, totuși, s-a întrunit în ședință. Întrucât actualul prim-ministru, Pavel Filip, este o persoană „înțelegătoare”, a început ședința de Guvern prin a specifica faptul că el înțelege și cunoaște nevoile cetățenilor, dar a ținut să facă și o promisiune în numele Guvernului, aceea că vor încerca să facă mai puțină politică și se vor axa mai mult pe realizarea unor reforme. „Cunoaștem nevoile cetățenilor. Înțelegem frustrarea lor. Am promis că vom face mai puțină politică în cadrul Guvernului, pentru a îmbunătăți calitatea vieții cetățenilor”, a declarat Filip.

Protestatarii socialiști nu au reușit să împiedice ședința cabinetului așa cum și-au propus, dar după miting, aceștia au anunțat alte manifestații, iar Igor Dodon a specificat că miniștrii vor fi impuși să se întâlnească cu propriul popor, ba mai mult, nu este exclus ca la următoarea ședință manifestanții să blocheze toate intrările în Guvern. „Nu trebuie să acordăm termen de 30 de zile acestei guvernări. Ei trebuie să înțeleagă că la orice ședință zeci de mii de oameni vor veni să le ceară demisia. În curând, Parlamentul va trebui să se convoace în ședință, atunci 50, 100 de mii de oameni vor fi dornici să se întâlnească cu deputații din așa-numita majoritate parlamentară și să le explice că este timpul să dizolve Parlamentul și să înceapă pregătirile pentru alegeri parlamentare anticipate”, a scris Dodon pe o rețea de socializare.

Destul de mediatizat a fost unul din subiectele de pe ordinea de zi a ședinței Guvernului de ieri, mai exact proiectul privind modificarea articolului 66, unde este stipulat în prezent că o persoană fizică sau juridică poate deține cel mult cinci licențe de emisie în aceeași unitate administrativ-teritorială. Astfel, autorii proiectului au propus ca o persoană să poată deține maximum două licențe. Proiectul a fost inspirat și din legislația țărilor vecine, România, Ucraina, în care o persoană poate deține maximum două licențe și respectiv, în Ucraina este limitată la doar una singură. Inițiativa a fost respinsă, întrucât, evident, proiectul ar fi putut atenta la imperiul mediatic al lui Plahotniuc. Nu că n-ar încălca nimic acum controversatul om de afaceri, având în vedere că deține 7 licențe în audiovizual, dar cel care ocupă funcția de ministru al Justiției a șinut să specifice că ministerul lui ar pregăti un proiect „mai reușit”. Poate că a avut în vedere unul în care tot audiovizualul să fie doar al lui Plahotniuc. În altă ordine de idei, ieri la ședința guvernului au fost schimbați și câțiva șefi ai inspectoratelor de poliție, fostul comunist, devenit democrat în 2014, Oleg Babenco, a fost numit șef al Biroului Relații Interetnice. Și tot ieri, Petras Auštrevičius, raportor al Parlamentului European pentru Republica Moldova, a fost la Chișinău și a vorbit șefilor țării despre reforme și despre faptul că dacă nu se vor mișca, nu vor mai primi bani.

Nu știm ce va urma. Cine de cine ascultă, va arăta timpul, cert este că membrii Cabinetului de Miniștri și deputații din parlament se vor întruni într-o ședință comună de lucru, vineri, 12 februarie, la ora 11.00. Iar Dodon nu va sta acasă.

M.A.

NU SUNT COMENTARII

Transmiteti un mesaj

5 × four =