Referendum pentru fuziunea orasului Oradea cu comuna Sinmartin

    bolojan

    Primarul Ilie Bolojan a susținut ieri, 23 februarie 2016 o conferință de presă în care a anunţat, alături de alte subiecte, și pregătirea unui nou referendum în vederea fuziunii orașului Oradea cu comuna Sînmartin, urmând ca organizarea acestuia să fie supusă aprobării Consiliului Local până cel târziu în luna martie.

    Acest referendum urmează să aibă loc o dată cu alegerile locale din 5 iunie 2016.

    Primarul Ilie Bolojan a explicat utilitatea și necesitatea desfășurării unui nou referendum: „Având în vedere că la ultimul referendum a fost o prezență la limita respectării condiției de prezență de minimum 30% din numărul cetățenilor înregistrați în listele electorale, având în vedere că cei care s-au prezentat atunci la vot au votat într-o proporție covârșitoare pentru această fuziune și în baza prevederilor legale și a discuțiilor cu Autoritatea Electorală Permanentă, putem organiza referendumul în paralel cu alegerile locale, în aceleași secții de votare, cu aceleași birouri electorale. Costurile vor fi doar cele de tipărire a buletinelor de vot, pentru că reprezentanții în secții vor fi aceiași, iar urnele și cabinele de vot vor fi cele folosite oricum la alegerile locale. Credem că aceasta va fi ultima posibilitate pentru a asigura dezvoltarea orașului prin fuziunea cu comuna Sînmartin și pentru a putea dezvolta componenta turistică a celor două localități”.

    Pentru aprobarea Hotărârii de Consiliu Local este nevoie de jumătate plus unu din voturile consilierilor locali.

    Va fi o premieră pentru Oradea, pentru că la alegerile din 5 iunie 2016 intervin două prevederi noi: pe de o parte legea generală care prevede scanarea cărților de identitate ale alegătorilor pentru a se evita votul multiplu și în plus votul pentru referendum, care va fi organizat odată cu alegerile locale.

    Alegerile locale și referendumul sunt două entități distincte, astfel, în secțiile de votare, vor fi două liste electorale, pentru că există posibilitatea ca unii cetățeni să nu dorească să voteze la referendum, ci doar la alegerile locale.

    „Eu cred că există șanse foarte mari să avem un vot legitim la acest referendum. De obicei, în Oradea la alegerile locale se prezintă între 90.000 și 100.000 de orădeni și, așa cum știți, pragul minim pentru validarea referendumului este undeva la 56.000 de voturi, prin urmare cred că există premise foarte bune să se atingă acest prag minim de vot”, a încheiat primarul Ilie Bolojan.

    În Sînmartin nu se va mai organiza un nou referendum, fiind valabil cel de anul trecut, când cetăţenii din comună s-au pronunţat în favoarea fuziunii.

    NU SUNT COMENTARII

    Transmiteti un mesaj

    eleven + 10 =