Oleksii Kaspruk, reales primar al Cernăuțului. Ce va urma?

Oleksii Kaspruk

Oleksii Kaspruk a avut succesul de partea lui în cel de al doilea tur al alegerilor pentru postul de primar al orașului Cernăuți. Primarul actual a fost votat de 64,47 la sută dintre alegători. Oponentul său politic Vitali Mihailișin, reprezentantul partidului „Orașul natal”, a obținut 35,53 la sută de voturi. În Cernăuți, dar și în alte orașe din Ucraina, participarea la vot în cel de al doilea tur a fost una redusă, constituind între 28 și 35 la sută.

Alegerea lui Oleksii Kaspurk în postul de primar a avut loc în contextul mai multor scandaluri. Așadar, trei studenți de la Universitatea Națională din Cernăuți au fost exmatriculați și condamnați pentru trei ani de pușcărie, condiționat, pentru cumpărarea voturilor. Hotărârea a fost adoptată de judecătorie foarte repede, între primul și al doilea tur ale alegerilor. Finanțatorul acestei crime electorale a fost unul dintre profesorii universității locale, care a reușit deja să părăsească Ucraina.

Important este faptul că studenții încercau să cumpere voturi pentru „Orașul natal”, partidul lui Mihailișin, însă numele acestuia nu figura în dosarul penal.  Controlul asupra faptului votării „corecte” avea loc prin intermediul messenger-ului şi telefoniei mobile. În acest mod, imaginea electorală a domnului Mihailișin a fost din start deformată, iar echipa lui Kaspruk nu obosea să repete pentru presă că politicianul de la „Orașul natal” a colaborat activ cu regimul președintelui destituit Viktor Ianukovici, argument politic deconstructiv care prinde rădăcini în vestul Ucrainei.

După numărarea voturilor, s-a constatat că Oleksii Kaspruk este învingător, ceea ce nu a fost o mare surpriză pentru cernăuțeni. În acest context, ne punem întrebarea ce va urma după aceste alegeri? În primul rând merită menționat faptul că Oleksii Kaspruk nu prea a făcut promisiuni electorale concrete în preajma alegerilor, ceea ce nu ne permite să facem prognoze bazate pe discursul preelectoral. În acelaşi timp, însuşi domnul Kaspruk se poziţionează ca un primar pro-european, cu viziuni moderne, cu paşi politici argumentaţi economic şi din punct de vedere financiar. Această imagine electorală i-a prins bine primarului de Cernăuţi mai ales în contextul dilemei Kaspruk (pro-european) / Mihailişin (vechiul regim pro-rus).

Pe de altă parte, „europenitatea” domnului Kaspruk este destul de exagerată şi creată artificial, într-un fel sau altul. Fiind o persoană apropiată de premierul Iaţeniuk, de echipa sa politică, de fostul primar de Cernăuţi, Myhailo Fedoruk (şi acesta din partidul lui Arseni Iaţeniuk, care este originar din Cernăuţi!), este clar că după 15 noiembrie primăria capitalei Bucovinei istorice nu va pune bariere în calea afacerilor oamenilor din echipele formale / informale pro-premier.

Mai mult decât atât, potrivit unor oameni de afaceri din zonă (mărturie sub anonimat), Oleksii Kaspruk va proteja în continuare interesele de business ale fostului primar Fedoruk şi prietenilor lui Iaţeniuk. Cu alte cuvinte, status-quo-ul din Cernăuţi se va menţine şi nu ne putem aştepta la schimbări profunde în viaţa economică şi socială a oraşului. În acest context, trebuie să menţionăm că oraşul Cernăuţi se situează în apropierea frontierei cu România, însă schimburile comerciale de frontieră au loc foarte lent, fiindcă o mare parte din economia oraşului este subterană, fapt care este în interesul tuturor participanţilor.

Din păcate, echipa domnului Oleksii Kaspurk nu a elaborat o strategie a dezvoltării infrastructurii turistice a oraşului şi nici nu prea sunt desfăşurate campanii de informare despre obiectivele turistice ale Cernăuţiului, principalul fiind Fosta Reşedinţă Mitropolitană a Bucovinei şi Dalmaţiei, astăzi corpul central al Universităţii Naţionale „Iuri Fedkovici”. Este necesară şi elaborarea unei strategii de atragere a investitorilor străini în viaţa economică a oraşului, care la fel există doar la nivel teoretic. Deocamdată, nu întrezărim perspective mari de dezvoltare a oraşului Cernăuţi, chiar şi în contextul transfrontalier prielnic, până nu vor fi soluţionate problemele menţionate mai sus.

G.M.

NU SUNT COMENTARII

Transmiteti un mesaj

seven + two =