Tandemul – Usatîi și Dodon, primele fisuri?

           Partidul Socialiștilor din Republica Moldova și partidul politic Partidul Nostru sunt formațiunile politice, ce și-au asumat marea responsabilitate de a rezolva problemele „oligarhice” din Republica Moldova. În acest scop și-au construit ilegal „Orășelul Victoriei”, în care protestează zilnic împotriva guvernării.

În linii generale ambele partide sunt de orientare pro – rusă și de „moldovenism accentuat”. Ambii lideri vorbesc moldovenește și sunt categoric împotriva unei politici de apropiere de România. Iar, în susținerea celor expuse, Usatîii spunea despre dorința acestuia de a construi un fel de „Zid Chinezesc” pe Prut. Despre atitudinea lui Dodon în privința României deja toți cunosc.

Astfel, tandemul celor două partide a apărut mai accentuat după alegerile din iunie 2015, unde au reușit crearea coalițiilor la nivel local. Simplă, însă marea diferență dintre acestea două, este că partidul lui Usatîi este o formațiune politică extraparlamentară, iar partidul lui Dodon constituie singurul „glas al opoziției” din Moldova în forul suprem legislativ, unde se poate evidenția nu doar prin critici, dar și votarea anumitor proiecte de legi.

Prin urmare, în ședința Parlamentului din 22 octombrie 2015, democratul Sergiu Sîrbu a propus modificarea Legii cu privire la Centrul Național Anticorupție, potrivit căruia, directorul CNA va putea fi numit de Parlament și va avea un mandat de cinci ani, fără posibilitatea de a fi numit pentru încă un mandat. Modificările menționate au survenit în urma solicitării premierului Valeriu Streleț adresate Președintelui RM de a-l demite pe directorul instituției supuse „reformării”. Pentru aceste schimbări legislative au votat 65 de deputați, inclusiv și deputații socialiști, în frunte cu Dodon.

În susținerea votului acordat inițiativei PD, președintele PSRM Igor Dodon a declarat următoarele „Vă spun de ce am susținut acest proiect. Parlamentul trebuie să fie organul suprem care controlează lupta împotriva corupției. Cum poate un director CNA să investigheze actele de corupție ale unui prim-ministru dacă se află în subordinea Guvernului? Trecerea CNA-ului în subordinea Parlamentului are două scopuri: ca deputații să poată cere și insista la demisia directorului CNA și controlul asupra directorului și ca această instituție să nu fie subordonată politic și să nu aibă impedimente în investigare” (sursa Realitatea.md). Ar fi un argument plauzibil, în cazul în care Parlamentul nu ar fi o instituție politică, iar deciziile nu se luau cu majoritatea de voturi.

Acest vot din Parlament l-a surprins pe RenatoUsatîi, care la revenirea din Moscova, a spus tranșant „Noi (PSRM și PPPN) am ieșit cu aceleași idei, cerințe, dar când aflu eu ieri seara în Parlament că au votat împreună cu PD, PCRM și PL. Nu ne atacăm reciproc, dar asta nu înseamnă că dacă Usatîi s-a înțeles cu cineva și cineva as voteze azi cu Ghimpu, mâine cu Plahotniuc, poimâine cu Voronin, cum eu acum să mă uit în ochii oamenilor care au mers o săptămână în urmă și au protestat în fața la CNA și după asta să votezi ca să-l scoți de sub Streleț și să-l bagi sub PD, nu este cea mai reușită. Eu aș spune că este fatală și încă două trei voturi din astea și o să aibă raiting de 4%”. (sursa unimedia.md)

            Deci, la moment ambii au cerințe comune, scopul fiind unic de a avea majoritatea parlamentară, în cazul alegerilor anticipate. Interesant va fi, când haosul politic se va liniști, cum vor împărți ambii „Puterea” sau cum vor organiza alte acțiuni de „opoziție”. Mai mult ca atât, Moldova deja a asistat la o alianță beton. Or, când va fi necesar primarul din Bălți va scoate la iveală și alte informații, dar deja cu privire la persoana lui Dodon?

Reamintim, că însăși Usatîi declară cum stătea în camera de alături, când Dodon primea 600 000 de euro pentru a vota pentru președintele Timofti. Însă, în emisiunea Politika din 25 octombrie 2015, a spus că nu dorește să discute această temă, nu dorește să atingă tema legată de Dodon. Argumentul a fost – „Nu vreau”.

C.C.

NU SUNT COMENTARII

Transmiteti un mesaj

13 + eighteen =