Moțiunea pentru demiterea Guvernului Streleț

    Presa de la Chișinău este zguduită de întrebările legate de moțiunea de cenzură înregistrată de către socialiști și comuniști împotriva Guvernului Streleț. Au mai rămas două zile până moțiunea va fi pusă la vot în Parlament, iar unii nici măcar nu știu (de ochii lumii) cum să procedeze. Să voteze sau nu?!  Da, este vorba despre PDM, care nu au oferit un răspuns vis-a-vis de moțiune, dar care se pronunță pentru „reclădirea unei majorități” cu atragerea neafiliaților din grupul Leancă, care nu s-a pronunțat încă asupra ultimelor invitații publice la dialog cu PLDM, PL și PD, dar care la sfârțitul lunii septembrie a anunțat că nu are de gând să susțină în nici un fel actuala guvernare, îndemnând actuala guvernare să demisioneze dacă nu are voturi să se mențină la putere. Fracțiunea PL nu va susține această moțiune împotriva Guvernului Streleț. Președintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a declarat că actualul guvern ar trebui păstrat deoarece, în caz contrar, s-ar ajunge la haos în țară.

    Se speculează fel și fel de scenarii. La asta e bun moldoveanul. Dar să începem cu începutul. În cazul în care Executivul ar fi demis, criza social-economică a Republicii Moldova s-ar aprofunda și, efectiv, s-ar bloca relațiile financiare cu FMI, Uniunea Europeană, dar și cu România care ar putea să renunțe la ajutorul de 150 de milioane de euro promise autorităților de la Chișinău. În cazul în care se va opta pentru un Guvern prorusesc, atunci RM se va trezi într-o criză de proporții. Cu siguranță alegeri anticipate nu vor fi, deoarece Parlamentul nu poate fi dizolvat cu 6 luni înainte de expirarea mandatului președintelui, care expiră la 23 martie 2016. Presa de la Chișinău titrează că probabilitatea ca Guvernul Streleț să fiede mis este destul de mare. Unii mai sugerează că Streleț ar putea avea soarta lui Filat. Adică nu este exclus faptul ca joi să fie invitat și șeful CNA, astfel Partidul Liberal Democrat ar fi un partid politic  „suficient”  de mort. O resuscitare ar fi, și se vorbește tot mai mult despre asta, ca Maia Sandu să fie cooptată la conducerea formațiunii. De această părere este și Valeriu Streleț, care a declarat că Maia Sandu ar obține o susținere cvasiunanimă, dacă ar decide să candideze la conducerea PLDM.

    Revenind la moțiunea de cenzură…Atât Ghimpu, cât și Candu susțin că păstrarea alianței pro-europene este singura șansă pentru dezvoltarea Moldovei. Ambii cred că deputații  independenți din grupul Leancă ar putea vota reformele..Doar că lui Streleț și colegilor lui nu i-ar conveni deloc ca Lenacă să-și revină politic. Iar în legătură cu votul de joi al celor din PD, lăsați-mă să cred că Lupu doar vorbește și lasă totul în suspans pentru a părea a amenințare. În rest, cu gura lui a spus că în cazul în care va fi schimbat vectorul dezvoltării, PD nu ar avea decât să-și caute alt lider. Astfel, Lupu sigur nu va vota moțiunea de cenzură  contra Guvernului Streleț. Situația din Moldova și așa este destul de critică. Nu va risca să-și pună în cârcă urmările unei căderi de guvern. Sunt și ei pe muchie, la fel ca alții.

    A.M.

    NU SUNT COMENTARII

    Transmiteti un mesaj

    7 + six =