Forumul Internaţional al Industriei Turismului şi Ospitalităţii de la Lviv

Lviv

La 22-23 octombrie 2015 în oraşul Lviv din vestul Ucrainei s-a desfăşurat Forumul Internaţional al Industriei Turismului şi Ospitalităţii. Scopul forumului a fost popularizarea obiectivelor turistice din Ucraina, crearea şi consolidarea unei imagini turistice a oraşului Lviv, demonstrarea inovaţiilor în domeniul serviciilor turistice.

Actuala ediţie a forumului a cuprins câteva direcţii tematice: turismul, businessul hotelier, industria sportului şi distracţiilor. La forum au participat 107 întreprinderi, firme şi organizaţii din 8 ţări ale lumii şi din 17 regiuni ale Ucrainei. La deschiderea forumului internaţional, primarul oraşului Lviv, Andrii Sadovyi, a comunicat că în ultimii ani industria turismului a dat oraşului său mai mult de 20 mii de noi locuri de muncă. „Zece la sută din venituri în lume sunt asigurate anume de industria turismului. Este un potenţial enorm, de aceea dezvoltarea industriei turismului este foarte importantă. De asemenea, este foarte important ca lumea să cunoască oraşele noastre ucrainene”, a spus primarul oraşului Lviv.

În cadrul forumului au avut loc seminare-prezentări: „Obiective turistice puţin cunoscute şi produse turistice unicate din Ucraina şi din lume”, „Oraşul contemporan Batumi şi vechile tradiţii ale vinului georgian”, „Luaţi cunoştinţă – Israelul”. Forumul a găzduit şi conferinţa internaţională „Dezvoltarea industriei hoteliere în Cracovia” în timpul căreia oaspeţii din Polonia au povestit colegilor ucraineni despre modalităţile de dezvoltare a businessului hotelier.

Este de menţionat că la forum au participat pentru prima dată reprezentanţi ai regiunilor Rivne şi Herson din Ucraina, care doresc să dezvolte o importantă infrastructură turistică, însă sunt puţin cunoscute în lume. Regiunea Ivano-Frankivsk care este destul de activă în sfera industriei de turism, a prezentat la forum noi itinerare turistice. În cadrul forumului a avut loc şi campania publicitară „Potenţial turistic: Truscaveţ – Drogobici – Shidnyţea”, care se referă la obiectivele turistice ale regiunii Lviv.

Aşadar, pentru două zile oraşul Lviv a fost un epicentru al discuţiilor şi dezbaterilor pe subiecte turistice din vestul Ucrainei, eveniment la care au participat companii din mai multe ţări ale lumii.

G.M.

NU SUNT COMENTARII

Transmiteti un mesaj

seven + eleven =