Zece considerații prin care Chișinăul ar putea rata alegerile din 30 noiembrie!

    În contextul actual din R. Moldova, există condiţii care ar putea duce la pierderea alegerilor legislative din noimebrie 2014 de către actuala coaliţie de guvernare. Cel mai probabil, la guvernare va ajunge o alianță formată de comuniști și democrați. Dincolo de orice speculaţii, realizarea unei asemenea alianţe este posibilă deoarece „setea de putere” distruge, fără mari ezitări, chiar și marele interes al R. Moldova – integrarea europeană.

    Cele 10 consideraţii prin care la putere ar putea ajunge o alianţă „comunisto-democrată” sunt:

    1. Oscilarea populației între est și vest, între Uniunea Vamală (UV) și Uniunea Europeană (UE), între standarde civilizate de viață și supraestimatul „aur negru” (gazul rusesc), va costa R. Moldova destul de scump. Deși sunt puţine sondaje elaborate în ultimul timp în această direcție, ele relevă acelaşi raport: jumătate optează pentru UE și cealaltă jumătate pentru UV. În puține cazuri, Uniunea Europeană ocupă o simpatie mai mare față de Uniunea Vamală.
    2. Propaganda rusească televizată, prezentă pe ecranele din R. Moldova amenință permanent o parte din societate. Un rezultat al acțiunii respective este popularitatea „dictatorului” de la Kremlin – Vladimir Putin. Moldovenii îl privesc cu admirație și puțini sunt acei care înțeleg cu adevărat până unde pot ajunge tendinţele imperiale ale lui Putin. De aici vine pericolul, din lipsă de informare obiectivă sau din informaţia filtrată de Moscova.
    3. Disensiunile la nivel de Coaliție, chiar si pe perioada premergătoare campaniei electorale, vor fi greu de trecut cu vederea. Aceste capcane de denigrare a imaginii politice, întinse abil între liderii celor trei formațiuni vor fi taxate de alegători. Scandalurile de corupţie, concesionarea aeroportului din Chișinău și exproprierea pachetelor de acțiuni ale Băncii de Economii către ruși, sunt enorme „pete negre” așezate pe imaginea actualei Coaliții. Chiar dacă sunt și importante realizări, opoziția comunistă va avea un direcţii clare de acţiune în campania electorală pentru atragerea electoratului indecis de partea sa.
    4. Sărăcia acută, prezentă mai ales în mediul rural, va pune la grea încercare credibilitatea „prosperităţii” ce va începe să vină din vest, şi mai putin din est. Să fim sinceri, cetățeanul de rând priveşte toate aceste lucruri prin prisma bugetului familiar, şi prea puţin acest buget s-a schimbat în interesul acestuia după anul 2009. Lozincile de manipulare ale politicienilor vor trebui să fie pline de încredere, deoarece se vor adresa unei populații măcinate de sărăcie, de probleme de ordin social și economic.
    5. Rusia și-a demonstrat puţin adevărata putere în fața R. Moldova, concentrându-se pe Ucraina. Aceste embargouri repetate la vin, carne, fructe și legume nu sunt decât o mică demonstraţie din „puținul rău” pe care îl poate face în R. Moldova. Escaladarea conflictului transnistrian, înlăturarea moldovenilor ce lucrează în Rusia, fructificarea zonelor cu potențial pericol (Găgăuzia, Bălți) nu au fost puse nici măcar pe jumătate în acțiune. Pârghiile Moscovei asupra Chișinău-lui există în continuare. Este o iluzie să se estimeze deja că R. Moldova a cîștigat aceste forme de constrângere emanate prin politica externă a rușilor.
    6. Găgăuzii lui Formuzal vor juca în faţa Chișinău-lui multe scene de patriotism. Susținuți pe de o parte de turci (găgăuzii fiind de origine turcă) și pe de altă parte de ruși, acești vor căuta să-și lărgească autonomia și să împiedice Chișinăul în drumul său european, ori de câte ori va fi nevoie. Cu siguranță, aceștia nu vor susține la alegerile din toamnă partidele ce optează pentru vectorul european al R. Moldova.
    7. În preajma alegerilor, Chișinăul se poate pomeni în situația în care Tiraspol-ul va tinde să voteze și el la alegeri. Dacă cei de la secția de pașapoarte se bucură că transnistrienii își perfectează pașapoarte biometrice, și recunosc poziția avansată a R. Moldova în raport cu ei, de a circula liber și de ale oferi și lor o șansă, de fapt, situaţia nu este chiar așa. Cu o populație de peste 200.000 cu drept de vot, participarea acestora la alegerile de la Chișinău ar însemna aproximativ cam 5,7% pentru fortele politice pro–est, ceea ce ar înclina balanța înspre acestea.
    8. O altă vulnerabilitate a Chișinău-lui este legată de lipsa oricăror garanţii de securitate pentru R. Moldova, ceea ce implică faptul că în momentul de față, Chişinăul nu poate face nimic, decât niște cereri minimale adresate SUA şi NATO pentru cerșirea unor garanţii de securitate. Această lipsă de decizie va avea urmări grave în urma unei agresiuni din partea Rusiei, care este extrem de furioasă în această perioadă.
    9. Pretextul anexării Crimeei (apărarea minorității ruse) poate servi cu ușurință și în R. Moldova. Un drapel al Federației Ruse incendiat în spațiul public, un cetățean rus asasinat în R. Moldova și gata, Rusia intervine. Sunt prea cunoscute aceste jocuri ale rușilor, dar tot atât de greu de prevenit.
    10. Și în final, felul în care opoziția comunistă își va face planul de campanie electorală. De logica lui Voronin mai depinde încă R. Moldova. Dacă bătrânul comunist va pune în aplicare, cu ajutorul Moscovei, vulnerabiltatea Chișinău-lui evidențiată puțin mai sus, alegerile din 30 noiembrie pot deveni un mare calvar pentru actuala guvernare.

    H.S.

    NU SUNT COMENTARII

    Transmiteti un mesaj

    nineteen + four =