Ucraina fără gaz rusesc: între reformă energetică şi panică

După ce Rusia a sistat livrările de gaze naturale Ucrainei, Guvernul de la Kiev s-a pus serios pe gânduri, neavând încredere în faptul că va rezista pe timpul iernii fără combustibilul albastru achiziţionat de la „Gazprom”. Experţii ucraineni în domeniul energetic sunt de părere că trebuie redus consumul exagerat şi neargumentat de gaze naturale în industrie şi în sfera locativ – comunală. Este un scop strategic al Ucrainei, susţin experţii. Ce măsuri trebuie luate de către Kiev pentru a nu fi învins în războiul energetic ruso-ucrainean?

Pentru a reduce consumul exagerat de gaze naturale cu 2,5 miliarde de metri cubi, Ucraina trebuie deja să închidă jumătate din centralele sale termoelectrice. Aceasta este opinia preşedintelui Asociaţiei Energetice a Ucrainei, Vasil Kotko. Expertul susţine că centralele termoelectrice sunt vechi, ele consumă mult gaz şi nu se mai înscriu în conceptul energetic contemporan. În locul acestor centrale, domnul Kotko propune crearea unor centrale termice electrice şi centrale de acumulare termică. Este vorba de autonomizarea termică a unor întregi oraşe din Ucraina şi o decentralizare energetică – un lucru obişnuit pentru statele europene, însă unul absolut nou pentru Ucraina. „Timp de un an trebuie să închidem jumătate din centralele termoelectrice. În locul lor vom deschide centrale termice electrice, care nu necesită investiţii colosale”, a spus domnul Kotko.

Până una alta, ucrainenii se cam tem că vor îngheţa la iarnă fără gazele livrate de Rusia. În acest context, Ucraina poartă negocieri cu partenerii europeni privind livrările în regim revers a gazelor naturale. Volumul livrărilor din Germania ar putea să se ridice la 10 miliarde de metri cubi pe an. Ucraina va achita prețul european en-gros al gazului, care va include şi cheltuielile de transport. Însă, aceste livrările în regim revers nu sunt suficiente.

Un singur fapt va determina reducerea consumului exagerat de gaze naturale, şi anume, stabilirea unor preţuri reale, subliniază expertul Vasil Kotko. Ucraina ar trebui să renunţe la ideea de compensare a creşterii preţului la gaz pentru populaţie. Experţii în domeniu consideră că trebuie luate măsuri dure privind reducerea consumului de gaz deoarece Ucraina consumă 50 de miliarde metri cubi de gaz anual în timp ce Polonia – doar 14 miliarde. Pe de altă parte, populaţia s-a obişnuit cu preţuri mici la gaz, iar majorarea tarifelor este întâmpinată critic, ceea ce înseamnă că stabilirea unor preţuri reale la gazele livrate va fi respinsă dur de societate.

Potrivit calculelor efectuate de Ministerul Energiei al Ucrainei, consumul de gaze ar trebui redus cu o treime pentru ca populaţia să nu îngheţe la iarnă. Din păcate, Kievul nu prea reuşeşte să schiţeze un plan pentru realizarea acestei economisiri. O amplă reformă energetică devine una absolut necesară. În caz contrar, o serie de ramuri industriale ale Ucrainei vor ajunge în prag de faliment.

G.M.

NU SUNT COMENTARII

Transmiteti un mesaj

14 + 19 =