Lupta cu magia politică între PL și PLDM

    În culise se poartă războiul pentru alegerile parlamentare din Republica Moldova de la toamnă. Pe scenă actorii politici vor urca numai pentru a se lăsa aplaudați. Până atunci pregătesc scenarii și procedee artistice cât mai surprinzătoare, iar în acest demers nu lipsește cotonogeala pre-electorală.

    Din păcate acești termeni nu există în limbajul politic de analiză, însă, cu ei se face politica la Chișinău. Vlad Filat nu a glumit când a spus că partidul său nu-l va mai face pe Dorin Chirtoacă primar, sau că PL nu va accede în următorul legislativ. Aceste declarații cu tentă amenințătoare au început să se materializeze încet și eficient prin hărțuirea primarului urmărit, reținut și batjocorit, de niște așa ziși activiști în colaborare strânsă cu poliția aflată sub conducerea lui Dorin Recean, ministrul internelor de la PLDM. Acțiunea s-a soldat cu un lamentabil eșec pentru cei care au pregătit-o, iar din acest motiv jurnaliști ca Petru Bogatu, tună de supărare la adresa lui Chirtoacă.

    Supărarea vine pe motiv că edilul capitalei utilizează incidentul din care a ieșit drept victimă, pentru a-și strânge capital politic. Nu este corect, dar jocul nu ține cont de reguli. Liberalul a profitat de moment pentru a lansa și el ofensiva verbală, politicianistă chiar, la adresa lui Filat.
    Lupta nu se oprește însă aici. Centrul Național Anticorupție împreună cu tânăra Comisie Națională pentru Integritate, rețin funcționarii corupți din primărie într-un mod la fel de spectaculos și bine mediatizat după cum au repetat în culise. Nu sunt atinși funcționarii din Guvern care ar fi mult mai mulți ca număr și ar afecta țara mult mai mult, având în vedere diferența bugetelor gestionate. Ideea reținerii funcționarilor din primărie e pentru a crea din această instituție un cuib al corupției, al hoților, al vinei, instituția țapului ispășitor. Acest lucru le va reuși dacă primarul nu va demite preventiv pe cei care-i simte cu musca pe căciulă.

    Oricum la Chișinău mizeria și lipsa regulilor își spun cuvântul zilele acestea când microbuzele derăpănate conduse de șoferi lacomi și lipsiți de scrupule, au călcat mortal o fetiță de 5 ani pe trecerea de pietoni, au rănit 4 copii în alt accident, iar cazurile nu încetează, stârnind revolta populației. Dorin Chirtoacă în calitate de primar se face complice la aceste incidente pentru că a lăsat problema să devină insuportabilă pentru locuitorii capitalei.

    Cineva din rivalii primarului au speculat însă și pe acest caz. Șoferii de microbuse nu mai vor să circule, creează discomfort prin întârzieri, scandaluri, cer majorarea exagerată a tarifelor de la 3 la 7 lei, indiferent de faptul că se fac vinovați pentru accidente și alte mii de plângeri ale oamenior.

    Culisele politicii ascund o sumedenie de lucruri murdare. Este de datoria mass-mediei să pătrundă în interior și să deslușească ce se întâmplă. Altfel iluzioniștii din Parlament și Guvern ne vor aplica din nou magia în care Republica Moldova arată ca Elveția, Olanda și Austria luate la un loc, iar poporul e atât de mulțumit încât așteaptă ca Uniunea Europeană să depună cererea de aderare la Chișinău, și nu invers.

    C.R.

    NU SUNT COMENTARII

    Transmiteti un mesaj

    nine + eight =