Trecem la euro. Sunt mai avantajoase creditele în euro sau în lei pe termen lung?

România va trece peste 4 ani la moneda unică europeană. Ca urmare apare întrebarea: în ce monedă este mai bine să fie făcute împrumuturile: în cea naţională sau în cea europeană? Interesant este faptul că nici economiştii nu se înţeleg între ei.

Românii ce au salarii în moneda naţională trebuie să ia credite în aceasta şi nu în euro chiar dacă peste patru ani vom trece la moneda unică europeană, a declarat ieri ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, în cadrul evenimentului ZFLive.

„Câştigi în lei, trebuie să-ţi iei credit în lei. Are sens să-ţi iei credit în lei mai ales în programele statului garantate în lei. Mai sunt 4 ani de risc valutar. Sigur, e un risc foarte mic, pentru că intrăm pe parcursul de adoptare euro, dar, şi aşa, sunt de părere că trebuie să iei credit în moneda în care îţi iei salariul”, a declarat Liviu Voinea, ministrul bugetului, la ZFLive.

Ministrul pledează pentru o evoluţie liniştită la zona euro fără prea mari suprize pentru români. Astfel, România va adopta în câteva zile un plan detaliat de trecere la moneda euro, astfel încât să nu repete greşelile făcute de celelalte ţări care au trecut la moneda unică şi care au dus la creşteri artificiale de preţuri. Ministrul a mai susţinut şi cu alte ocazii că preţurile nu vor creşte odată cu trecerea României la moneda unică europeană, în schimb avantajul este că va fi eliminat riscul valutar.

Articol complet: Romania Libera

NU SUNT COMENTARII

Transmiteti un mesaj

seventeen − two =