SuperIMPACŢii transformă România!

    Peste 2.000 de voluntari – elevi şi profesori – transformă România, într-o campanie a Fundaţiei Noi Orizonturi
    Între 7 aprilie şi 20 iunie 2014, Fundaţia Noi Orizonturi desfăşoară campania „România de IMPACT”, sub deviza „SuperIMPACŢii transformă România!”. În toată această perioadă, cei peste 2.000 de voluntari care fac parte din Mişcarea de Tineri IMPACT (iniţiativă a Fundaţiei Noi Orizonturi) vor realiza zeci de proiecte, evenimente şi activităţi de serviciu în folosul comunităţii.
    Impactii isi doresc sa impartaseasca cu intreaga comunitate rezultatele aduse de ei. Îi putem întâlni pe tinerii nostri care schimba fața Romaniei pe toată durata săptămânii la standul Fundației Noi Orizonturi, unde au pregătite diferite activități distractive. Face-painting, flash-mob, jocuri, trucuri magice, animatie stradala, ateliere de creatie, toate realizate chiar de IMPACȚi. Activitatile lor se desfasoara in Iullius Mall, unde pot fi găsiți în fiecare zi între orele 15.00-20.00.
    Astfel, vom putea afla mai multe despre proiectele realizate de elevii școlilor din Cluj care fac parte din rețeaua IMPACT, și care prin ideile lor creative au reusit sa soluționeze diverse nevoi ale comunității. În acelasi timp ei și-au dezvoltat valori și abilități de viață precum- lucru în echipă, comunicare, leadership, compasiune, responsabilitate, respect, integritate, etc.
    In perioada aprilie–mai, Cluburile IMPACT vor desfasura peste 20 de proiecte in folosul comunitatii, pe tematicile mediu, cultura si sanatate (Amenajari spatii verzi, dezbateri in scoli, competitii sportive, etc).

    P.D.

     

    NU SUNT COMENTARII

    Transmiteti un mesaj

    five + thirteen =